Un bărbat în vârstă de 33 de ani, care se aciuase pe raza comunei Vama și începuse să dea iama prin curțile și casele localnicilor, a fost prins de poliție după cinci fapte comise în doar câteva zile, oamenii legii întocmindu-i dosar penal și recuperând bunurile furate.
Din ancheta poliției rezultă că individul, Mihai Baban, cu domiciliul în comuna Râșca, a comis o primă spargere lunea trecută, pe 7 iunie, când a intrat în locuința Mariei M., unde a răscolit dulapurile după bunuri de valoare, însă nu a apucat să fugă cu nimic, fiind surprins de proprietară. Trei zile mai târziu, joi, a intrat în curtea unei alte localnice, de unde a furat o bicicletă, după care, vineri a comis nu mai puțin de trei fapte penale. În căutare de bunuri, i-a distrus geamul localnicului Florin I., apoi a intrat în casa unei femei de unde a furat o butelie de aragaz, pentru ca apoi să intre în sediul unei firme din Vama, de unde a plecat cu o bormașină și un fierăstrău electric.
Oamenii legii de la Poliția comunei Vama au stabilit că individul a creat un prejudiciu total de 1.400 de lei, de la el mai fiind de recuperat doar aproximativ 100 de lei, suma care reprezintă contravaloarea geamului spart.
Mihai Baban este cercetat pentru infracțiunea de furt calificat, având în vedere prejudiciul redus și faptul că nu a acționat violent și nu prezintă pericol social, acesta fiind cercetat în stare de libertate.