Un șofer care transporta o cantitate mare de țigări de contrabandă a fost prins de o patrulă de poliție, oamenii legii sesizând că ceva nu este în regulă în momentul în care conducătorul auto a încercat să îi evite.
Captura a fost făcută sâmbătă dimineață, în jurul orei 4.00, în zona centrală a municipiului Suceava. La acea oră, în zonă se afla o patrulă de siguranță publică a Poliției municipiului Suceava, în serviciu de patrulare. La vederea oamenilor legii, șoferul unei mașini a redus brusc viteza și a încercat să-și schimbe direcția de mers, moment în care agenții au făcut semnalul regulamentar de oprire.
În urma unui control sumar s-a observat că autoturismul, condus de Șandor O., în care se mai aflau încă trei persoane, era burdușit cu pachete de țigări netimbrate. Cei patru au fost duși la sediul poliției, din mașină fiind ridicate 5.360 de pachete de țigări, în valoare de 21.440 de lei, toată fără acte de proveniență.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de «complicitate la contrabandă», în vederea stabilirii circuitului prin care țigările au fost introduse pe teritoriul României”, a declarat inspectorul Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.