Un bărbat din comuna Baia s-a ales cu dosar penal, după ce-a fost prins că deținea la domiciliu o pușcă cu aer comprimat. La ușa lui Dumitru P., în vârstă de 37 de ani, au bătut în urmă cu două zile polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice, oamenii legii având informații că respectivul ar deține ilegal o armă.
Bănuielile polițiștilor s-au confirmat, fiind găsită o pușcă cu aer comprimat, marca „Norconia”, de calibrul 4,5 milimetri, în stare de funcționare.
Arma, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a fost cumpărată din Belgia și a fost introdusă în țară în cursul lunii martie a acestui an. Dumitru P. nu avea autorizație pentru deținerea armei, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere fără drept de armă neletală din categoria celor supuse regimului autorizării și contrabandă calificată.
„Cercetările sunt continuate de ofițerii acestui serviciu, cu făptuitorul în stare de libertate”, se precizează într-un comunicat al poliției.





