Prins băut la volan după ce mașina lui a fost tamponată

Vineri, la ora 15.30, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei, un localnic de 39 de ani, ce conducea un autoturism, ajuns la trecerea de pietoni, a oprit pentru a acorda prioritate la două tinere de 21 și 22 de ani, angajate regulamentar în traversarea străzii. În acel moment mașina acestuia a fost lovită din spate de autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani, din localitate.În urma impactului, primul autoturism a fost împins circa jumătate de metru în față, acroșând-o ușor pe tânăra de 21 de ani, dar fără a-i produce leziuni, aceasta refuzând acordarea de îngrijiri medicale.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 44 de ani și de 0,57 mg/l în cazul conducătorului auto de 39 de ani. „În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

Expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rulau autotrenul și autoturismul Volvo implicate în groaznicul accident de pe E 85

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat