Sa vezi si sa nu crezi

PRINDE TIMPUL!



Aniversarea cutărei instituții prilejuiește reîntâlnirea unor oameni care, cândva, au lucrat împreună. Se revăd după 20-30-40 de ani; ce-și au a spune? Mai întâi, obișnuitele, dulcegele și necesarele banalități de genul „ce bine arăți!” ori „mă, tu n-ai îmbătrânit deloc!” (aș!) etc. etc. Între acești indivizi adunați în jurul mesei festive au existat atunci, de mult, și alte relații decât cele de serviciu, într-o gamă ce se întinde de la dragoste până la ură. Mai toate s-au șters. Au rămas, edulcorate, rozalii și vag parfumate, doar amintirile tezaurizate în sertarul cu bucurii. Un mecanism sufletesc bizar rade din memorie, cu eficiență electronică, paginile urâte, incomode, penibile, triste. Dacă, cine știe cum, se răsfoiesc astfel de file, vor fi citite cu îngăduință și chiar umor. Efrem Syrus observa că „Plăcută este amintirea relelor ce au trecut”, iar Seneca adaugă: „De ce să-ți amintești suferințele din trecut și să fii nefericit acum, fiindcă ai fost atunci?” Așa că toți convivii arborează pavoazul întoarcerii în timp cu înțelegere caldă, deloc cu mânie. Ce credeți că-și spun, în astfel de împrejurări festive, foștii colegi de serviciu, de mult pensionari și tot de mult desprinși de destinul instituției care, cu gentilețe, și-a amintit de foștii slujbași? De-a dreptul ciudat: într-un mediu cu pretenții și cât se poate de intelectual, amintirile prefirate cu precădere coboară în zona cea mai neașteptată, evocându-se… nemaipomenita aromă a pâinii negre de altădată, deliciile parizerului autentic, calupurile de unt din care, la „Alimentara”, se tăiau hartane cu cuțitul de lemn, lighenele cu icre de Manciuria înșirate pe tejghea. Într-adevăr, prin preajma anilor ’70, așa va fi fost. Pentru ceea ce a urmat, adică, rafturile goale, ornate cu omniprezentele sticle de oțet, tichetele (adică, de fapt, cartelele) pentru zahăr, ulei, carne, ouă, cozile de la 4 dimineața în așteptarea litrului de lapte, se apasă instinctiv tasta delete. În „Septuaginta” (Eccl. 7,10) o astfel de privire întoarsă prea blând către odinioară este amendata sever: „Nu spune , fiindcă nu din înțelepciune întrebi așa ceva.” Nostalgia papilară gustativă are, desigur, temei: sufocate de E-uri și falsificate în mecanica bucătăriei moderne, bucatele nu mai au nici pe departe gustul și savoarea de altădată. Dar a lăsa să prevaleze, în ordinea amintirilor esențiale, realități banale ce țin de confortul „foalelor” înseamnă că, premeditat, se practică ștergerea ilicită a tot ceea ce a fost cenușiu până la negru în bietele noastre existențe. Mesenii refuză să-și amintească episoade jenante, de tipul tăbârcirii portretului „tovarășei” la defilările de 23 august, uită teroarea dosarului de cadre (pe cale… să revină!), ignoră răposatele două ore de televiziune tâmpă, așază „blur”-ul peste imaginea nesfârșitelor cozi la benzină și la toate cele… Astăzi e zi aniversară, ducă-se pe pustii acel „a fost odată” agățat de noi ca râia, ce ne ține cu privirea înșurubată către înapoi, răpindu-ne liniștea construcției viitoare. Și dacă ne gândim bine, toate aceste chinuite și obsesive raportări la un trecut pe care nu ni l-am ales, ci ne-a fost impus, au și n-au relevanță într-un dialog profund cu esențialul, umanul, eternul. Circulă pe Internet un clip splendid ilustrat și bine susținut muzical intitulat „Prendre les temps” (aici, prendre nu-și află traducerea exactă prin românescul „a prinde”) ce repune cu grație în circulație îndemnuri pe cât de simple și limpezi, pe atât de tulburătoare: „prinde timpul” iubirii (care este adevărata tinerețe), clipa pentru a râde (muzica sufletului), pentru a plânge (semnul unei inimi mari), răgazul pentru a citi (semnul științei), a asculta (forța inteligenței), a te juca (prospețimea copilăriei), a gândi (cheia reușitei), a visa (adierea fericirii), într-un cuvânt, pentru a trăi, fiindcă timpul nu se întoarce niciodată. În rest, totul e tăcere.



Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție