Principiul Pițurcă în handbal

Aflîndu-se în hibernare fotbalul autohton, privim la televizor ceea ce se întîmplă pe meleaguri străine, prilej cu care mai avem cîte o nedumerire, cîte o neliniște și, mai rar, cîte o bucurie, cum ar fi aceea de reintrare în formă a unui Mutu sau Chivu. Și ajungem să ne mirăm că și alții sînt la fel de generoși ca noi cînd e vorba de elogii, ceea ce duce la concluzia absolut normală că nimeni nu are nimic: cînd e de înjurat, ne înjură, iar cînd e de lăudat, de asemenea o fac fără rețineri. Ceea ce ar trebui să ne dea puțin de gîndit, în sensul că s-ar putea să fie vorba doar de obiectivitate și exigență, capitole la care se știe că noi nu prea excelăm. Iată, de exemplu, ieșirea absolut fulminantă a danezei Anja Andersen care l-a făcut pe Tadici, antrenorul naționalei noastre de handbal feminin, prost. În minutul în care Andersen a vorbit la PROTV, a repetat chestia asta de vreo 4-5 ori, ca să nu fie nici un dubiu. Ba a mai tras și o concluzie: „În loc să vă bucurați că ați cîștigat argintul, ar trebui să plîngeți că ați pierdut aurul!” Ideea era că dacă Tadici ar fi avut-o în lot și pe Carmen Amariei, lucrul acesta ar fi fost pe deplin posibil. De ce n-a fost ea acolo? Simplu: fiindcă lui Tadici „i s-a pus pata” pe ea, cum numai la români se poate întîmpla. Adică exact cum a procedat Iordănescu cu Mitea și Cernat sau cum procedează Pițurcă cu Rădoi, fără ca nimeni să-i întrebe de sănătate. La fel s-au petrecut lucrurile și în gimnastică, și la tenis cu echipa de Cupa Davis. Se prea poate ca Anja Andersen să fi încercat să ne destabilizeze echipa, în calitatea ei de antrenoare a naționalei Serbiei, cu care noi ne vom întîlni în acest an într-o „dublă” de baraj pentru Campionatul European. Dar să nu uităm că aceeași Andersen a antrenat pînă acum echipa daneză Slagelse care, cu Amariei în teren, a cîștigat Liga Campionilor. Concluzie: dacă Andersen, o „învingătoare de meserie”, are dreptate?