Încă de la orele dimineții de ieri, elevii de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 4 „Regina Elisabeta” din Rădăuți discutau despre faptul că în școala lor va fi o vizită de „grad 0”, după cum spunea un pici de clasa a II-a. În jurul orelor 15.30. dintr-o limuzină au coborât Alteța Sa Regală Radu, Principe al României, și ASR Principesa Margareta de România. Reprezentanții Familiei Regale au onorat o promisiune făcută încă de anul trecut, odată cu atribuirea numelui de „Regina Elisabeta” școlii din municipiul Rădăuți. Principele și Principesa au fost întâmpinați cu pâine și sare, apoi, după ce au trecut printr-un cordon de copii, au vizitat unitatea de învățământ și au participat la o întâlnire cu elevii, părinții și cadrele didactice de la școala rădăuțeană.
„În anul 2009, Școala cu clasele I-VIII Nr. 4 din Rădăuți a primit numele de «Regina Elisabeta», ca o revenire la numele vechi din perioada interbelică, „Elisabeta Doamna”. Acest lucru s-a făcut cu acordul Casei Regale și în suita de activități pe care le-am derulat atunci, respectiv informarea părinților și a elevilor în legătură cu Casa Regală și cu activitatea Reginei, întâlniri între generații, am avut stabilită și o întâlnire cu Alteța sa Regală, Principele Radu. Din motive obiective, școala era în reabilitări și modernizări, întâlnirea nu a mai avut loc atunci, însă am programat-o, de comun acord, pentru astăzi (n.r ieri). Între timp am fost la Palatul Elisabeta la jubileul Principelui și atunci am primit confirmarea vizitei. Întâlnirea de astăzi a cuprins un tur al școlii și o întâlnire cu cadrele didactice și copiii, ocazie cu care ne-am prezentat rezultatele unității noastre, întâlnire care s-a încheiat cu un discurs susținut de Principele Radu”, a declarat directorul Școlii cu clasele I-VIII Nr.4 „Regina Elisabeta” din Rădăuți, Marcela Țugulea.
Tot ieri, Principesa Margareta a României și Principele Radu au vizitat Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Altețele lor s-au întâlnit, în aula Colegiului „Ștefan cel Mare”, cu profesori și elevi. Principele Radu le-a vorbit ștefaniștilor despre performanță, despre valori.
„Școala este un loc în care, în primul rând, trebuie să predomine calitatea, prestigiul, nu cantitatea”, a spus Principele Radu. Oaspeții au vizitat colegiul, s-au închinat în capela liceului și au dat autografe. Directorul Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, Dan Popescu, le-a arătat Altețelor Lor placa omagială care marchează 150 de ani de la înființare, mărturie a jubileului.
Principesa Margareta a României și Principele Radu au primit o plachetă omagială din partea conducerii Colegiului „Ștefan cel Mare” Suceava.
Vizită
Principele Radu și Principesa Margareta au vizitat trei unități de învățământ din județ





