Este o mare bucurie pentru un amator de cărți rare și uitate să descopere câte un op vechi în rafturile bibliotecilor unor prieteni. Nu demult, în biblioteca distinsei Dana Pavelescu, medic din Suceava, am dat peste două cărți de la începutul veacului al XIX-lea, scrise cu alfabet chirilic. Despre prima, un fel de îndreptar medical (Encolpiul) de „Medicină practică”, am relatat în nr. 174 (3549) din 27 iulie 2007 al ziarului Monitorul de Suceava. Despre cea de-a doua, ne vom ocupa în rândurile ce urmează.
„Datoriile omului creștin” îl are drept autor pe paharnicul Simeon Marcovici, un vrednic traducător pașoptist din limbile engleză și franceză. Istoria Literaturii Române, vol. II, apărut șa editura Academiei (1968) pomenește câteva traduceri realizate de către autorul nostru (Nopțile lui Young, Viața contelui de Commini, Istoria lui Gil Blas, etc.), însă nu menționează lucrarea găsită de noi.
Valoarea cărții sporește dacă adăugăm faptul că aceasta fusese destinată ca premiu poetului George Crețianu, elev al Colegiului „Sf.Sava” de către însuși Petrache Poenaru, profesor la școala amintită și director al „Eforiei Școalelor Naționale”, dar și inventator al stiloului brevetat la Paris în 1827 (noi posedăm doar acest toc rezervor cu numele autorului inventator).
Revenind la obiectul cercetării noastre, trebvuie să arătăm că lucrarea a fost dedicată „Mării Sale Prea Înălțatului și prea Luminatului Domn și oblăduitor a toată Țara Românească, Alexandru Dimitrie Ghica Voievod: Cavaler a mai multor ordine de întâiul clas, și celelalte, si celelalte și celelalte”. În spiritul celui mai autentic iluminism care punea la temelia progresului unei națiuni cultura, autorul elogiază inițiativa domnului de a înființa mai multe școli în Țara Românească: „Ați binevoit a grăbi cu vreo câteva veacuri civilizația României și ați zis: sfâșiesă vălul ce apasă duhul țăranului; luminează tot rumânul prin școale bine chibzuite și așezate în toate satele”.
Conținutul lucrării propriu-zise dezvoltă, tot în spirit luminist, o filozofie morală și practică, bazată pe învățăturile biblice: „S-au luat de temeiu învățăturile Testamentului Vechi și Nou, fiindcă nu poate fi filosofie mai înaltă și mai luminoasă decât povățuirile acestor scrieri sfinte care, în curgere de atâtea veacuri, au rămas nebântuite și au supus întunericul neștiinței și al păgânătății, triumfând asupra goanelor și a cumplitelor războaie ce s-au pornit asuprăle”.
Numai cunoscând și punând în practică astfel de idei, popoarele dobândesc credința și virtutea care le asigură existența și, în cele din urmă, vor atinge treapta cea mai înaltă a înțelepciunii și adevărata fericire: „Ce dar trebuie să facem ca să fim fericiți? Să ne păstrăm inima curată și cugetul nevătămat, să lucrăm fapte bune, să ne mulțumim pe starea noastră, sârguindu-ne a o îmbunătăți prin mijloace cinstite, și să fim cucernici, adecă să avem credință adevărată în Dumnezeu și virtute nefățarnică. Acestea sunt temeiurile fericirei domesnice și obștești. Vedeți că câte nații au fost însuflețite de aceste două mântuitoare sentimenturi, au înflorit și s-au bucurat de o statornică fericire, iar acelea care s-au depărtat de dânsele, curând sau târziu s-au făcut, pe de o parte, pradă și batjocură vrăjmașilor iar pe de alta, de povară loruși”.
Spre o mai deplină edificare a substanței acestei cărți, cităm titlurile câtorva capitole: „Meșteșugul”, „Iconomia cea rea”, „Botezul”, „Plugarul”, „Meșterul”, „Jertfirea pentru binele obștesc”, „Patria suferitoare”, „Puterea rugăciunii”, „Credința și faptele”, etc.
Lectorul va fi surprins să citească într-o carte apărută în anul 1839 unele reflecții pe care nici contemporaneitatea nu poate să le neglijeze: „Neunirea unui norod este totdseauna semnul premergător al desăvârșitei sale căderi”.
Prof.Arhid. Ștefan Hreniuc
