Prin pocăință la Hristos



Prin pocăință la Hristos
Prin pocăință la Hristos

Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu vameșul)
”În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către El Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 1-10)
Pericopa evanghelică, după Sfântul Evanghelist Luca (19, 1-10), ne prezintă o întâlnire impresionantă a Mântuitorului Iisus Hristos cu un vameș, Zaheu, în orașul Ierihon. Înainte de a înfățișa această întâlnire și, mai cu seamă, urmările ei pozitive, este necesar să facem două precizări, una cu privire la vameșii din timpul Mântuitorului, alta cu privire la locul în care s-a petrecut întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul. Este cunoscut faptul că în timpul Lui vameșii erau un fel de „angajați“ sau „agenți“ fiscali, încredințați cu „vămuirea“ mărfurilor sau a produselor care se vindeau în diferite orașe din Țara Sfântă. În același timp, vameșii erau îndatorați și cu încasarea impozitelor sau a dărilor pe care iudeii erau datori să le plătească statului roman, care deținea atunci controlul asupra Țării Sfinte. Fără îndoială că în munca lor acești vameși comiteau multe abuzuri, fie la „vămuirea“ mărfurilor, fie la încasarea impozitelor datorate autorităților romane de ocupație. Cu alte cuvinte, ei își însușeau o parte din produse sau din bani, pe căi necinstite și în mod abuziv. Din această pricină, vameșii erau desconsiderați, chiar urâți de conaționalii lor, dar mai ales pentru că s-au pus în slujba unui stat asupritor, socotindu-i chiar „trădători“ de neam. Cu toate acestea, Mântuitorul a ridicat la cinstea de apostol pe unul din vameși, pe Matei (Levi), care Îl va mărturisi apoi și va scrie Evanghelia care îi poartă numele; iar apoi Mântuitorul îl primește și pe Zaheu, cel prezentat în pericopa evanghelică de azi.
Mai-marele vameșilor din Ierihon vrea să-L vadă pe Iisus
Întâlnirea lui cu Iisus Mântuitorul s-a petrecut în Ierihon, nume care înseamnă „orașul palmierilor“ sau „orașul parfumurilor“, oraș situat în câmpia Iordanului, renumit pentru plantațiile sale de palmieri, dar și prin numeroasele soiuri de trandafiri și flori aromate, care au dus la cele două denumiri ce i s-au dat. Ierihonul era cunoscut încă din epoca Vechiului Testament, fiind primul oraș cucerit de evrei sub conducerea lui Iosua, de la canaaniți, după eliberarea din „robia egipteană“. De numele Ierihonului se leagă și cunoscuta parabolă rostită de Mântuitorul, cea a „samarineanului milostiv“ care l-a salvat pe omul „căzut între tâlhari pe drumul care cobora de la Ierusalim la Ierihon“. De altfel, și Mântuitorul a trecut de mai multe ori prin acest oraș, unde a redat vederea unui orb cu numele Bartimeu (cf. Marcu 18, 46-52).
Așa cum spuneam, în timpul Mântuitorului, Ierihonul era un oraș prosper, un oraș bogat. De altfel, și poziția sa geografică îl avantaja, căci era situat pe un drum pe care treceau caravanele cu mărfuri ce veneau din Arabia și se îndreptau spre Ioppe (Iafa), port la Marea Mediterană. Așa se explică și existența unui important punct de vamă, cu mai mulți vameși, în fruntea cărora se găsea Zaheu, cel pomenit de Sfântul Luca în pericopa evanghelică de azi.
Să ne reîntoarcem însă la întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul. El intră în Ierihon și îndată este întâmpinat de mulțimi, care doreau să-L vadă, să-L asculte, să-L roage să le vindece bolnavii. Zaheu se amestecă în această mulțime, în dorința de a-L vedea pe Hristos, dar nu reușește, căci era prea mic de statură. Dar dorința de a-L vedea era atât de sinceră și de puternică, încât recurge la o soluție foarte ingenioasă, și anume aceea de a se urca într-un sicomor, aflat pe drumul pe care urma să treacă Iisus. Trebuie să notăm că sicomorul era un arbore exotic, foarte înalt, cu o coroană bogată, cu frunze strălucitoare, cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele. Este greu de spus ce l-a determinat pe Zaheu, „mai-marele vameșilor“ și om bogat (cf. Luca 19, 2), să caute cu orice preț să-L vadă pe Iisus. A fost, poate, o simplă curiozitate, specifică firii omenești, să vadă pe acel Iisus despre care vorbeau concetățenii săi că propovăduiește iubirea față de toți, că Se apropie cu dragoste de cei umiliți și săraci, că vindecă bolnavii pe care îi întâlnește sau pe cei care erau aduși la El de alții. Dar putea fi și o dorință sinceră și dezinteresată de a-L cunoaște, de-a se convinge el însuși că Iisus nu este altul decât Mesia cel prezis de proroci, că aduce în lume o învățătură nouă, a păcii și a iubirii universale. Înclinăm spre această ultimă explicație, deci Zaheu a făcut la fel ca Nicodim fariseul, care mărturisea că „de la Dumnezeu ai venit învățător, fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu poate să le facă, dacă Dumnezeu nu este cu el“ (Ioan 3, 2).
Convertirea lui Zaheu
Spre surprinderea lui Zaheu, dar și a celor care Îl împresurau pe Iisus, Acesta îl zărește în sicomor și i Se adresează direct: „Zahee, coboară degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân“ (Luca 19, 5). Observăm că Mântuitorul i Se adresează direct, îl strigă pe numele său, deci știe cine este și ce funcție publică are în Ierihon, îi cunoaște gândurile și frământările sufletești și își exprimă dorința de a intra în casa lui. Era ceva asemănător, într-un fel, cu ceea ce se va petrece cu Saul din Tars pe drumul Damascului, după care va deveni Pavel, „apostolul neamurilor“. Pe amândoi Mântuitorul îi cheamă la pocăință, la schimbarea totală a vieții lor. Zaheu a acceptat cu bucurie cuvântul lui Iisus, a coborât din sicomor, s-a îndreptat spre casa lui pentru a-L întâmpina cu cinste pe Iisus. Acest lucru i-a nemulțumit pe unii dintre cei prezenți, i-a făcut să murmure, „zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos“ (Luca 19, 6-7).
Nu știm ce a discutat Iisus cu Zaheu. Fără îndoială că i-a vorbit și lui, așa cum a făcut și în cazul fariseului Nicodim, i s-a descoperit că este Fiul lui Dumnezeu. I-a vorbit în așa fel, încât Zaheu s-a convins că este Mesia, că este Fiul lui Dumnezeu, Cel care a venit în lume să caute și să mântuiască pe cel pierdut și să-l aducă la lumina adevărului. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează doar minunea care s-a petrecut atunci, adică transformarea lăuntrică sau convertirea lui Zaheu, care dintr-un om păcătos, îmbogățit pe căi necinstite, devine un „om nou“, însuflețit de dorința sinceră de a se desprinde de trecutul lui plin de păcate și de a începe o viață nouă. El face în fața Mântuitorului o făgăduință solemnă, de-a dreptul uluitoare: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit“ (Luca 19, 8), așa cum cerea Legea Vechiului Testament.
Se produce deci o schimbare totală în viața lui Zaheu, cel care putea fi acuzat de multe abuzuri făcute în funcția publică pe care o deținea. Zaheu, cel care se îmbogățise prin corupție și abuzuri, devine un alt om, un om cu milă față de cei săraci, pe care i-a năpăstuit, un om care dorește sincer să-și îndrepte viața, să rupă cu trecutul lui păcătos, să înceapă o viață nouă și să-I urmeze lui Hristos și învățăturilor Sale. Iar mărturisirea lui sinceră a fost primită de Mântuitorul prin cuvintele: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia“ (Luca 19, 9).
Meditând asupra pocăinței lui Zaheu, ne ducem cu gândul la cuvintele scrise de Sfântul Apostol Pavel corintenilor: „Dacă este cineva întru Hristos, el este făptură nouă; cele vechi au trecut și iată că toate au devenit noi. Și toate sunt de la Dumnezeu, Cel care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos“ (II Cor. 5, 17-18). Așa s-a întâmplat cu Zaheu: a devenit o făptură nouă, un om nou, după asemănarea cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, am putea spune că prin făgăduința lui Zaheu de-a împărți averea sa cu cei săraci – pe care nu ne îndoim că a respectat-o -, el face începutul lucrării de ajutorare a aproapelui din Noul Testament și apoi din perioada primelor secole creștine.
Sfântul Apostol Luca nu ne mai spune nimic despre viața cea nouă a lui Zaheu. Doar tradiția creștină susține că după Învierea Mântuitorului și începutul misiunii Sfinților Apostoli, Zaheu ar fi stat în preajma Sfântului Apostol Petru, care l-ar fi hirotonit chiar episcop. Oricum, Biserica l-a trecut în rândul sfinților, fiind prăznuit în fiecare an la 20 aprilie.
Redescoperirea lui Hristos în vremea noastră
Fără îndoială că din pericopa evanghelică de azi se pot desprinde câteva învățături și pentru noi, chiar dacă ne mărturisim creștini și facem parte dintr-o comunitate parohială. Și cu toate acestea, nici noi nu-L cunoaștem îndeajuns pe Hristos, de Care ne aducem aminte, în virtutea unei tradiții îndelungate, la Crăciun, la Paști ori la anumite momente fericite din viața noastră – botez, cununie -, dar și atunci mai mult în cadrul unor petreceri de familie, și nicidecum în casa Domnului.
Din acest motiv, mulți dintre noi ar trebui să-L redescopere pe Hristos, să-L întâlnească și să-L primească în casele lor, așa cum a făcut vameșul Zaheu. Dar – spre deosebire de acesta – noi trebuie să-L căutăm și să-L cunoaștem pe Hristos chiar în casa Lui, în biserica satului ori a cartierului nostru, ridicată de înaintașii noștri ori de semenii noștri de azi. Acolo vom afla – ca și Zaheu vameșul, ca și Nicodim fariseul și atâția alții – cine este Hristos, ce ne învață și ce vrea de la noi. Acolo vom auzi, prin cuvântul preoților, că Hristos este Cel care a luminat omenirea timp de două mii de ani cu învățătura Lui, în centrul căreia stă iubirea față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Acolo vom auzi cuvintele Sfântului Apostol Pavel care scria că „Iisus Hristos este același, ieri și azi și în veci“ (Evrei 13, 8). Acolo vom afla că El este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor, că este Calea, Adevărul și Viața, că este Lumina lumii și că dorește ca fiecare om să vină la cunoștința adevărului. Vom auzi și cuvintele rostite de El Însuși: „Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă Îmi va auzi cineva glasul și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine“ (Apoc. 3, 20). Așa a făcut și Zaheu: I-a deschis ușa lui Hristos, L-a primit cu bucurie în casa lui, a stat la masă cu El, după care a urmat întoarcerea definitivă de pe drumul păcatului pe drumul virtuții, concretizată prin ajutorarea săracilor și împăcarea cu cei pe care i-a năpăstuit ori i-a nedreptățit într-un fel sau altul.
Drept aceea, avem și noi datoria să-L căutăm pe Hristos și Îl vom găsi în fiecare biserică dacă primim Trupul și Sângele Său prin Taina Sfintei Împărtășanii sau Cuminecături. Trebuie ca fiecare din noi să se apropie de această Sfântă Taină lăsată de Mântuitorul, măcar de două ori pe an, în Postul Crăciunului și în cel premergător Sfintelor Paști, dacă nu putem mai mult. Să-L căutăm pe Hristos în cărțile Noului Testament, în speță în cele patru Evanghelii, în viețile sfinților, care au trăit potrivit învățăturilor Lui. Să-L căutăm în trecutul Neamului și al Bisericii noastre, căci El a călăuzit viața strămoșilor noștri prin învățătura Sa dumnezeiască și i-a salvat din atâtea nenorociri, care s-au abătut peste ei în cursul veacurilor.
Problema Zaheilor moderni
Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că printre noi, mai ales în ultimul sfert de veac, trăiesc atâția „vameși“, care L-au uitat cu totul pe Hristos, și poate chiar I-au devenit dușmani, și care nu I se închină Lui, ci lui „mamona“, adică banului, avuției. Pentru aceștia scopul suprem al vieții este îmbogățirea sau câștigarea de bunuri materiale pe orice căi, dar mai ales pe căi necinstite, prin abuzuri și corupție. Presa și televiziunea ne prezintă, mai ales în ultimul timp, pe mulți dintre acești semeni ai noștri. Dar nici unul dintre ei nu se gândește o clipă ca din averea lui să dea – nu jumătate, ca Zaheu -, ci măcar o parte, oricât ar fi de neînsemnată, pentru un cămin de bătrâni, pentru un orfelinat, pentru țăranii cărora inundațiile sau incendiile le-au distrus puținul pe care l-au avut, pentru oamenii care au rămas fără adăpost sau fără slujbă, pentru oamenii aflați în pragul disperării din cauza sărăciei și a șomajului, pentru un copil care are nevoie urgentă de bani ca medicii să-i salveze viața sau să-i redea sănătatea, pentru zidirea unei școli sau a unei biserici și atâtea altele. Pe acești oameni, noi, cei care dorim să fim socotiți fii buni ai Bisericii, să încercăm, în măsura în care ne putem apropia de ei, să-i aducem la Hristos, să-i aducem la sfânta biserică, să-i facem să înțeleagă care este adevăratul sens al vieții, să-i învățăm să vadă în fiecare om un semen și un frate al nostru care are nevoie de noi, de ajutorul nostru material sau măcar de un cuvânt de încurajare și de mângâiere. Așa îndemna și Sfântul Apostol Pavel pe ucenicul său Timotei, în „Apostolul“ care s-a citit azi: „Fă-te pildă credincioșilor în cuvânt, în purtare, în iubire, în duh, în credință, în curăție“ (I Tim. 4, 12).
În felul acesta vom arăta tuturor cum înțelegem să punem în practică învățătura adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos, vom arăta cum trebuie să ne iubim aproapele și să trăim în pace și bună înțelegere cu toți. Numai în felul acesta ne va da și nouă Mântuitorul verdictul: „Astăzi în casa ta trebuie să rămân“, dar mai ales ultimele cuvinte pe care le-a rostit El după ce a auzit făgăduința făcută de Zaheu: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia“, pentru că El, Fiul lui Dumnezeu, „a venit (în lume) să-l caute și să-l mântuiască pe cel pierdut“. Amin.
(Pr. Acad. Dr. Mircea Păcurariu, Ziarul Lumina)



Recomandări

Gheorghe Șoldan, între 320 de copii care practică rugby, sport pe care CJ Suceava îl sprijină concret din acest an

Gheorghe Șoldan, între 320 de copii care practică rugby, sport pe care CJ Suceava îl sprijină concret din acest an
Gheorghe Șoldan, între 320 de copii care practică rugby, sport pe care CJ Suceava îl sprijină concret din acest an