Prin pădurea de cuvinte

Descoperire. „Cei mai mari descoperitori din istorie sunt tinerii îndrăgostiți. Practic, fiecare generație de îndrăgostiți descoperă lucruri extrem de importante și de frumoase: farmecul frunzelor ruginii și al ploilor de toamnă pe aleile parcurilor, ninsorile în lumina felinarelor traforate în feronerii de epocă, îmbrățișările fierbinți pe un fond muzical care le răscolește simțurile, prima îmbrățișare, așteptarea febrilă a unui telefon sau a unei scrisori de împăcare. Am trecut prin toate astea și ele nu se pot povesti…” (C.V. Tudor). Frumos, deoarece e (și) adevărat! (C.S.)
Desfigurare(fără violență). El: – Iubito, daca mă superi, te desfigurez! Ea: – Cum, ai fi în stare să mă lovești? El: – Nu, iubito, doar îți ascund fardurile! Apropos: am auzit că, de următorul Halloween , Monica Tatoiu și Oana Zăvoranu vor apărea la TV… nemachiate!
Actorie. „Cel mai important lucru, în actorie, este să poți râde și plânge la moment. Dacă trebuie să plâng, mă gândesc la viața mea sexuală. Dacă trebuie să râd, mă gândesc… la viața mea sexuală.” (Glenda Jackson). Superb! Că e sinceră!
Adorată. ”O, Sfântă preaiubită, o, doamnă și stăpână, / Tu, Stea a dimineții, tu, Stea a mării, tu / Fii încă adorată, ca-n ziua-n care nu / Uit cum ți-am mângâiat-o dintâi cochilia, până, // Văzându-te-așa albă,-ntr-o seară, când, de mult / Dormeai, mi-am zis că, față de tine,-o-njurătură / E dragostea… și eu cătai a te slăvi cu-o gură / De-a pururi sărutândă, ca-ntr-un preasacru cult. // Altarul finduț-i Patul, eu arde-voi, pe fardul / Și roșul tău de buze, ca, în bazilici, nardul, / În cinstea unor Sfinte, / Tu, Vicioasa mea! Iar când, // Dormind și mângâindu-ți, gol, carnea ce mă-ncântă, / Ruga-mă-voi, în umbra-ți, cu un același gând / Cu care-o bizantină, la o icoană sfântă.” („Rugăciune”, Pierre Louÿs, trad. Șerban Foarță)
Aer. 1. Dragostea este, plutește în aer. Pentru toți, pentru fiecare. Ce mare păcat că pentru prea mulți oameni vântul (le) bate mereu în sens opus. 2. „Îmi amintesc cu nostalgie vremurile tinereții… când aerul era curat și sexul era «murdar»”. (George Burns, mare fotbalist englez)
Slogan (sindical) De fapt… reamintesc un afiș al unor protestatari francezi (pe vremea lui Sarkozy, firește!): Sună super! „Carla Bruni, – vino lângă noi! – că noi suntem exact ca tine: futuți …zilnic… de șeful statului francez!”. Mișto… adică, numai niște franțuji puteau inventa un asemenea slogan! P.S. Acum, recitind afișul, enunțul… mă îndoiesc de – cum să zic – valoarea intrinsecă a mesajului sindicalist: păi… dacă senzuala Carla Bruni avea – probabil că are – un amant mai potent decât (fosta) așchimodie prezidențială de la Elysee… e clar că și metafora sindicalistă se blegește… Oricum… ca idee de a scrie o pancartă (cu umor, cu spirit latin), franțujii rămân – iată – inegalabili… Bravos lor!
Exces.Nevasta unui fermier vrea să divorțeze de soțul ei, motivând că acesta are „dorințe sexuale excesive”. Intrigat, judecătorul cere detalii. – Onorată instanță, zilele trecute verificam niște pui și, cum stăteam eu aplecată și mă uitam la ei, soțul meu mi-a pus-o pe la spate! – Aveți pui la fermă? Parcă aveați o fermă de vaci. – Eram în supermarket, domnule judecător!…
Formular.O văduvă completează formulare. La rubrica: când a murit soțul, femeia scrie: de opt ani. La rubrica: nașterea copiilor, femeia scrie: unul de doi ani. Funcționarul: păi dacă a murit de opt ani, cum aveți copilul de doi? Văduva: el a murit, eu nu! Substitut. – Bine ai venit, iubitule! Cum ți-a fost ziua? Mi-a fost dor de tine. Nu e așa că cel mai important lucru în viață este dragostea? – Deci e clar, femeie: n-ai gătit nimic nici azi?!? Sinceritate. – Iubitule, cum îmi vine rochia asta? – Pot să fiu sincer? – Bineînțeles! – Total sincer? – Evident, zi-mi, că nu mă supăr, orice-ai spune, iubi! – M-am culcat cu sor’ta!
Căutare. 1. ”Bărbații care aleargă după multe femei pot fi împărțiți, cu ușurință, în două categorii. Unii caută la toate femeile propriul lor vis – ideea lor, subiectivă, despre femeie. Ceilalți sunt mânați de dorința de a pune stăpânire pe infinita diversitate a lumii feminine obiective.” (Milan Kundera) 2. „Să căutăm viața, trăirea acolo unde ea există, pulsează. Atunci când am găsit-o, viața ne va rezolva toate problemele, dilemele, durerile.” (D.H. Lawrence) 3. „Știu foarte bine ceea ce simt, dar nu și ceea ce caut.” (Montaigne) 4. “Cei ce pleacă în căutarea iubirii își arată numai propria lor lipsă de iubire. Iar cei fără de iubire nicicând nu găsesc iubire, numai cei ce iubesc găsesc iubire, iar ei nicicând nu trebuie să o caute.” (D.H. Lawrence)
Cătușe. 1. A fi fidel poate însemna uneori a-l încătușa forțat pe celălalt. 2. „Vai! Câte suferințe zac în acest cerculeț ce se cheamă verighetă.” Așa o fi, de vreme ce o scrie un autor medieval, Colley Cibber (1670-1750). 3. O americancă a stat încătușată de tăblia patului ei timp de aproape zece ore – scrie New York Times – fiind imobilizată acolo de partenerul ei de sex. Un individ (în vârstă de 37 de ani) care, pentru a-și face curaj pe drumul împlinirii fantasmei sexual amintite, care îl bântuia – după cum va declara el însuși poliției – încă din adolescență, și-a tot făcut curaj, singur, cu băutura, până a ajuns să adoarmă buștean imediat după ce și-a legat partenera… Biata femeie a izbutit, după multe mișcări de contorsionist – ce bune, ce stimulative, ce orgasmice puteau fi aceste exerciții de yoghină dacă inițiatorul bărbat nu ar fi “tras pe dreapta” prematur… – să-l trezească (dar numai pentru câteva clipe) pe bărbat. Care, după ce a apucat să-i elibereze captivei numai una din mâini, a picat din nou în brațele somnului adânc, patronat de zeul Morfeu… Astfel, totuși, parțial “înlesnită”, femeia a putut apela, telefonic, poliția. Căreia i-a declarat – probabil de rușine, cred eu, dar… cine știe…, poate din interes brusc sesizat – că nu ea ar fi solicitat încătușarea de către partener. Pe care, în plus, uite așa!…, îl va acționa și în judecată… Eu nu știu – „nu mă bag”! – care o fi fost convenția, înțelegerea preliminară dintre cei doi…, dar mofturile post factum ale individei „lezate” îmi amintesc de eternele dubii asupra validității juridice ale așa-ziselor acuzații de „viol” băștinaș, românesc: finalizate, de regulă, ori prin căsătoria părților, ori prin compensații financiare menite să „repereze” onoarea lezată a „violatei”… Mă tem – de fapt sper intim, altfel zis – că indignarea femeii legate de tăblie și apoi prea iute lăsată de bețiv “în plata Domnului” a fost mai mult determinată de orgoliul feminin jignit. Să nu uităm că episodul s-a petrecut (evident consensual, la început) în dormitorul femeii…