Prin pădurea de cuvinte

Troc.Prin pacea de la Passarowitz (1718), Banatul și vestul Valahiei sunt cedate de turci Austriei. Până în 1739, această regiune a purtat numele de Kleine Walachei (Valahia Mică, spre a o deosebi de Valahia Mare, care era Țara Românească). Stăpânirea austriacă a fost, sub aspect fiscal, foarte severă. Puține categorii sociale – între care cei care erau recunoscuți ca nobili de către Împărat – erau scutite de biruri grele, fiind puși la dări inclusiv boierii, preoții și mănăstirile. Dar, când funcționarii imperiali au venit să colecteze taxele….surpriză! O mare parte a populației se refugiase peste Olt, în Muntenia, ori peste Dunăre, în Imperiul Otoman, unde fiscalitatea nu era așa de apăsătoare. De la o asemenea practică (fuga când vine colectorul de biruri), ne vine expresia ”a da bir cu fugiții”. Austriecii deschid cu mari eforturi și cheltuieli Valea Oltului, printr-o șosea la standardele vremii, între Sibiu și Râmnicu Vâlcea. Din vremea romanilor nu se făcuseră asemenea investiții în infrastructură, scrie D.S. Boerescu. Totuși, exodul populație nu scade, iar colectarea de taxe rămâne nesatisfăcătoare. Vorba ceea: te pui cu oltenii!? Haiducia ia amploare în Oltenia, astfel încât funcționarii imperiali fac dese plângeri la Viena pe tema jafurilor lotrilor. Urmarea? În timpul tratativelor încheiate cu pacea de la Belgrad (1739), deosebit de ”generoși”, austriecii oferă otomanilor Oltenia. Turcii condiționează primirea teritoriului de cedarea către ei a Belgradului și a nordului Bosniei, condiții greu de acceptat. Otomanii știau că o anexare la Imperiu a Olteniei n-ar însemna altceva decât o nouă ”gaură la buget”, astfel încât se arată și ei darnici, dăruind ținutul stăpânilor lui legiuiți, domnii Țării Românești.
Remaniere.În sfârșit, premierul s-a hotărât să facă o remaniere guvernamentală, pentru a schimba imaginea guvernului în fața cetățenilor. Astfel, miniștrii cu slabe rezultate sau implicați în cazuri de corupție vor fi înlocuiți cu adevărați tehnocrați, aduși din Japonia. Aceștia se pare că vor fi viitorii titulari de ministere: 1. Nimika Nuymoka 2. Yaspaga Shidute 3. Wreypostu Daybanu 4. Undeypliku Katesparg 5. Skimbaley Inparay 6. Winoakuma Kosuma 7. Furatzara Kutotu 8. Bagabany Labayatu 9. Totkumita Madeskurk 10. Nufurytu Furyo 11. Latrukata Wikushpaga 12. Yopapnumay Kiolanu.
Ticălos.Un autor ne propune următoarea etimologie: pe vremea fanarioților, niște negustori greci pripășiți (dar și propășiți) prin București ar fi exclamat, admirând parada militară a arnăuților: Ti kalos! (Ce frumos!). Posibilă temă de eseu despre vechimea „taxei de protecție” ori despre cât ne pot înșela aparențele…
Tipologie(ieșeană). După Alexandre d’Hauterive, Moldova în 1785 (Paris, 1877). „Am deosebit până în prezent până la șapte soiuri de oameni în Moldova: 1. Boierii, care merg cu trăsura, în jilț, cu căruța și care par mândri față de popor, prevenitori cu oamenii de la Curte, afabili cu străinii și politicoși între ei. 2. Oamenii de la Curte, care merg călare; sunt boierii de treapta a doua. Primii merg cu trăsura de la dânșii până la Curte, iar la palat, ca și în casele lor cofează, scriu, judecă, se îmbogățesc și se plictisesc. Ceilalți expun ostentativ, încălecați pe cai înzorzonați cu valtrapuri roșii sau galbene, argintate sau aurite, obrăznicia și înfumurarea stării lor, adăugate celor ale națiunii lor. Ar pune să fie bătuți cu bețe săracii de pe uliți, dacă nu s-ar scula în picioare când ar trece ei. Merg unii la alții să-și bea cafeaua, să-ți fumeze lulele și să pălăvrăgească asupra greutăților numirilor și destituirilor din importantele dregătorii de vistier, cămăraș, cupar, spătar, armaș, adică de fecior, mărunt funcționar, paharnic, purtător de spadă și ușier. 3. Negustorii greci, cu o înfățișare delicată, cu tonul dulceag, cu un aer șmecher, trăsături care exprimă foarte bine întocmai calitățile morale ale acestei oneste specii de corsari, ce profită de prostia semenilor lor și de nevoile străinilor, spre a-i jupui în felul cel mai politicos din lume. 4. Negustorii moldoveni, care vând cuie, scânduri, hârdaie, brânză, icre, cu un aer și maniere corespunzătoare mărfurilor ce le desfac. 5. Nemții, foarte buni lucrători, care s-ar îmbogăți cu toții, dacă n-ar fi de o prostie fără seamă, bețivi, obraznici, prea scumpi la vânzare și urâți de toată lumea. 6. Evreii, care sunt recunoscuți de departe după figura lor extraordinară, ce nu poate fi văzută în nicio altă țară din lume, cu capul în formă pătrată și creștet ascuțit la bărbie, în timp ce la spate, capul le este ras și cărora o mică barbă la capătul bărbiei le dă aerul unor capre de Angora. În rest, datorează nemților de a nu fi ei cei mai mari hoțomani din țară și de a obține preferința pentru lucrările de tâmplărie, costumele de haine, ceasornice, etc., pe care le fac de altfel mult mai puțin bine. 7. În sfârșit, poporul, umplând ulițele, care se aruncă cu fața în noroi de îndată ce vede de departe o blană sau un harnașament de cai, care-și îndepărtează pe ai săi, căruța și boii săi și pe care-i aruncă în șanț, dacă nu poate altfel. ” (Călători străini despre țările române, vol. X, partea I, București, 2000 )