Prin iertare, Dumnezeu restaurează firea umană

„În vremea aceea, intrând iarăși Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat așa de mulți, încât nu mai era loc nici înaintea ușii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulțimii să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Și îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că așa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor, a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta! Și s-a ridicat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.”
Duminică se face și pomenirea Sfântului Grigorie Palama
În Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie textul din Evanghelia după Sfântul Marcu (2, 1-12), în care ne este relatată minunea vindecării slăbănogului din Capernaum. Minunea este prezentată și de Sfinții Evangheliști Matei (9, 1-7) și Luca (5, 17-26).
De asemenea, în aceeași duminică se face pomenirea Sfântului Grigorie Palama, mutat la cele veșnice la 14 noiembrie 1359 și trecut în rândul sfinților la scurt timp după aceasta (în 1368), care a fost mare apărător al dreptei credințe, afirmând că prin rugăciune stăruitoare și îndelungată și prin asceză curățitoare de patimi, credinciosul ajunge să se unească și să se împărtășească din lumina cea necreată și veșnică a lui Dumnezeu. Rânduiala prevede și un text al Evangheliei special pentru pomenirea Sfântului Grigorie, text specific zilelor de pomenire a ierarhilor (Ioan 10, 9-16).
Credința bărbaților ce-l purtau pe bolnav aduce vindecarea
În cele ce urmează însă, vom stărui asupra textului Evangheliei duminicale. Ce aflăm din relatarea Sfântului Evanghelist Marcu? El ne spune că, într-o zi oarecare, Mântuitorul a intrat iarăși în Capernaum, „în cetatea Sa“, cum precizează Sfântul Matei (9, 1), și acolo, aflându-Se într-o casă, propovăduia mulțimilor dornice să audă cuvântul lui Dumnezeu. Așa de mulți erau cei care ascultau cuvântul, încât nu mai era loc nici în casă, nici în fața ușii. În mulțimea adunată era și un slăbănog care, neputându-se purta singur, era ajutat de patru bărbați. Aceștia, voind să-l ducă la Iisus și neputând trece prin mulțime, au făcut o spărtură în acoperiș și pe acolo au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Este important să remarcăm faptul că gestul acelor bărbați nu a rămas neobservat de Mântuitorul. Dimpotrivă. Ne-am fi așteptat ca El să se concentreze asupra celui suferind, sau poate chiar să-Și continue cuvântul, sau să atragă atenția celor care tulburau mulțimile adunate acolo ca să asculte cuvântul Împărăției. Nimic din toate acestea. Cele menționate aici puteau fi sesizate cu ușurință de toți cei prezenți. El însă, ca Dumnezeu, își îndreptă atenția asupra a ceea ce nu se vede și nu stă la îndemâna oricui să observe, anume credința acelor bărbați care-l purtau pe slăbănog: „Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!“ Dar unii dintre cei de față au început să cârtească și să cugete în inimile lor, acuzându-L pe Hristos de hulă pentru că iartă păcatele, putere care aparține numai lui Dumnezeu. Iisus însă, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor, a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar, ca să știți ce putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta“ (vv. 8-11). Și îndată s-a vindecat slăbănogul, iar cei de față, minunându-se, au adus slavă lui Dumnezeu.
Orice cuvânt al Evangheliei îl vizează pe ascultătorul de astăzi, participant la Sfânta Liturghie
Textul din Sfântul Marcu oferit nouă în această duminică spre meditație, ca hrană sufletească și ca dreptar de viețuire în zilele care urmează, este foarte dens și conține multe și folositoare învățături.
Mai întâi, Evanghelia citită în Duminica a doua a Postului Mare ne atenționează asupra datoriei creștinești și grijii personale de a asculta cuvântul lui Dumnezeu, și ascultându-l, să-l împlinim în viața noastră de zi cu zi. Când Evanghelistul consemnează faptul că în jurul Mântuitorului, în casă și afară, era mulțime multă de popor, nu face mențiunea doar pentru a ne arăta că nu mai rămăsese loc și pentru cei care, purtând pe slăbănog, voiau să ajungă la locul unde se afla Mântuitorul învățând. Ci Sfântul Marcu vrea să ne arate că poporul era în jurul Mântuitorului și-I asculta cuvântul. Precizând aceasta, Sfântul Marcu ne spune, de fapt, că orice cuvânt al Evangheliei îl vizează pe ascultătorul de astăzi, participant la Sfânta Liturghie. De altfel, îndemnul liturgic: „Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie“ întărește ideea că Evanghelistul, consemnând că mulțimile adunate în jurul Mântuitorului Îi ascultau cuvântul, vrea să ne atenționeze și pe noi ca să fim cu luare-aminte la cuvântul sfânt.
(Pr. Prof. dr. Viorel SAVA, sursa: Ziarul Lumina)