Prin Icoană și Cuvânt!

Dimineața nu-și deschide întotdeauna ferestrele spre largul mării sau spre mireasma teilor înfloriți. Știrile proaste, claxoanele, creditele, covrigii, pubelele de gunoi, gri-ul din tot și din toate sunt jaloanele noastre din drumurile către ceva.
Asta e! O resemnare asumată! Chipul cioplit cere jertfa sa, stresul este o rubrică importantă la curriculum vitae, ca o încununare cu ghips și bandaje ale epuizării.
Oamenii Bisericii, însă, pot să trăiască sănătos în orice vreme și vremuri.
Domnul Iisus Hristos regenerează chipul, asemănarea, suflarea, țărâna ziditoare, scăpându-ne de masele plastice ce au devenit, în gust și tendință, educație, aer, hrană și haină.
Vrem să trăim sănătos și veșnic? Să ne hrănim Sufletul, prin Icoană și Cuvânt.
Mai întâi, să ne gândim sau să experimentăm câteva clipe: fără respirație, fără apă, fără pâine, fără haină. Să ne întrebăm imediat: Dacă trupul nu poate trăi câteva clipe, Sufletul meu cum poate să trăiască fără aer, apă și foc de douăzeci de ani, de treizeci sau șaptezeci de ani?
Apoi, tulburați de probleme fiziologice, dar conștienți, fără imaginație, fără gânduri, nici bune, nici rele, să ne hrănim în mod real, prin Icoană și Cuvânt.
Avem atâtea lipsuri în sate și orașe, dar avem unde să găsim leacul, hrana și mulțumirea pentru omul lăuntric din noi.
Slavă Domnului, pentru potențialul duhovnicesc al țării noastre de glorii și de dor!
La o icoană plăcută simțirii în privire, dintr-o dulce mănăstire, întâlnită undeva pe via dolorosa, Domnul Iisus Hristos vede, într-o sfântă mahramă, chipul Său, în lacrimile noastre. Smerenia ochilor în fața icoanei sau a sfintelor moaște va umezi corneea ochiului lăuntric.
Rugăciunea ca mărturisire, mai întâi cu justificări exponențiale, cu teama negăsirii cuvintelor, cu pumnii strânși și în urlet de câine, apoi mai sinceră decât cu propriul cuget, în scâncet de prunc și melodioasă, va statornici legământul tainicului curcubeu de după potopirea ființei.
După revărsarea ta în toate nuanțele rugăciunii, Domnul Iisus Hristos te adună și îți salvează bruma de talanți.
Este bine, în drumul către Împărăție, să ne însoțim și să ne împrietenim cu sfinții. Ei știu cel mai bine Calea, Adevărul și Viața!
Să căutăm această prietenie până ce Sfânta sau Sfântul ne vor găsi. Pare un nonsens, nu? Așa o fi, dacă gândim cu rațiuni contemporane.
Este bine să ne întoarcem la credința din poveștile copilăriei. Să credem ca în basme și o să simțim că basmele se împlinesc.
La un moment dat, ca la vederea unei frumuseți pământene, vom tresări la chipul dintr-o icoană. Fiecare om are atracția lui pentru un anumit chip, fie chiar din icoană. Dacă ne ține pe loc, fără cuvinte, fără detalii în rugăciune, aceea este icoana noastră.
O carte scrisă de oameni duhovnicești ne va atrage atunci când vom exclama: Uau, pentru mine ați scris! Sfinte Părinte sau Domnule scriitor, Dumnezeu mi te-a scos în cale!Stăruind în lectura celor sfinte, la un moment dat, într-o librărie, fără cuvinte, nu știm cum, coperta cărții de care avem nevoie ne va face cu ochiul.
Să începem de azi să citim Sfânta Scriptură o dată, de zece ori, de o sută de ori. La început, exprimările ni se par arhaice, simțim o stare de plictiseală, derivă în larg, niciun țărm. După câteva luni, după un an sau mai mulți „lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o”.
După sute de cărți citite, după zbateri la dezbateri, vedem că în Sfânta Scriptură găsim totul. Când vom găsi bucurie și suspans în Sfânta Scriptură, Cuvântul deja dă în rod.
Pentru educația noastră lăuntrică este bine să vorbim mereu cu Preasfânta și Preacurata Fecioara Maria. Intuiția mamei pentru ameliorarea vulnerabilităților și cultivarea talentelor la copii nu o are nimeni. Mama-i mamă și punct!
Cuvântul Domnului Iisus Hristos are frumusețea și noblețea trupească a Măicuței Sale.
Într-o frumoasă rugăciune se spune că „este mai presus de întreaga înțelepciune și feciorie!”
Maica Domnului nu avea școli înalte, era la timpul codițelor în păr, dar ce noblețe avea această Copilă care a spus: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!”
Cum a reușit inimioara unei tinere Domnițe să primească din veșnicie, pentru veșnicie, o misiune mondială?
Cum a reflectat, cum a intuit, ce curaj a avut când a știut că prin sufletul ei va trece sabie?
Cum a suportat durerea nevinovată pentru Fiul nevinovat?
Ce înțelepciune avea, de punea totul în inima sa, fără să se laude, fără să se întristeze?
Dacă Maica Domnului a știut și a putut, de la vârsta adolescenței, știe cel mai bine și poate cu fiecare dintre noi.
Orice icoană a Maicii Domnului este o carte deschisă de înțelepciune.
Este bine să nu ne risipim în multe, nici măcar în cele sfinte. Nu putem lua într-un tratament azi antibiotice, mâine vitamine și poimâine pauză de bere.
După această scurtă educație prin Icoană și Cuvânt, să nu ne mai despărțim de Biserică și de Tainele ei. Aici, mereu, cale de-o viață către suflet, simțurile omului lăuntric, după primenire, se vor contopi hrănindu-se cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.
Doamne, ajută-mă să trăiesc ceea ce cred și scriu! Mai am o cale de-o viață către sufletul meu!
(Cosmin STOICA, www.doxologia.ro)