Atunci când în presă este publicată o anchetă ce vizează o instituție publică, prima întrebare a celor vizați este: „Cine a comandat materialul?”. Ca și cum ziaristul nu este și el om, nu trăiește în țara asta, între românii care rabdă multe, dar nu și când sunt sfidați fără nici o jenă. După apariția, în ziarul nostru de miercuri, a articolului „Zona de agrement a Sucevei, bătaie de joc pe banii publici” s-a încercat minimalizarea dezvăluirilor, inducându-se ideea că la mijloc nu este decât o luptă între firma care a pierdut licitația și cea care a câștigat. Degeaba am explicat, în preambulul materialului de miercuri, cum am ajuns să scriu acel articol. Nu a contat. Ca sucevean, ca ziarist, ca om, probabil că nu am dreptul să am vreo opinie, să fiu deranjat de vreun lucru sau altul, să scriu ceva din proprie convingere.
Chiar și primarul municipiului a încercat să inducă această idee, declarând miercuri seara unui site local că: „Unul care a pierdut licitația vrea să arate el că cu banii ăștia nu se putea face lucrarea”. Declarația este un nonsens, pentru că „unul care a pierdut licitația” a oferit un preț cu 512.232 lei mai mic decât cel care a executat-o, deci, eventual, „unul care a pierdut licitația” putea să spună că lucrarea s-a făcut cu prea mulți bani.
Ca ziarist, nu am dat și nu voi da niciodată socoteală pentru sursele mele. Ceea ce mă deranjează este că un om sau niște oameni care reprezintă o firmă sunt acuzați pe nedrept că ar fi uneltit, iar eu aș fi unealta lor. Am explicat ce și cum, cine vrea să înțeleagă va înțelege, iar pentru cine nu este în stare, nu merită să îmi mai bat capul.
Am spus și colegilor mei că, pe tema zonei de agrement, voi scrie, personal, doar articolul de miercuri, „Zona de agrement a Sucevei, bătaie de joc pe banii publici”. Și așa și intenționam să fac. Nu am solicitat părerea Primăriei Suceava în articol, pentru că reprezentanții ei s-au pronunțat în mai multe rânduri public față de acest subiect. Eu nu am făcut decât să demontez, cu acte și fotografii, spusele lor. Miercuri după-amiază am primit, însă, un drept la replică din partea Primăriei Suceava. L-am publicat, deși prin acest drept la replică suntem, scuzați-mi expresia, luați de proști. Așa că mă văd nevoit să revin asupra acestui subiect și să vă arăt cum semnatarii dreptului la replică (Director general – Florin Cerlincă, Serviciul Investiții – Ștefan Văideanu și Proiectant General – arh. Ana Rabiniuc) ori își bat joc de noi, ori sunt incompetenți, ori vor să ascundă ceva.
Primăria spune că în fața caietului de sarcini au fost preferate diverse liste de cantități, ceea ce este ilegal
Primul lucru în neregulă la dreptul la replică sare în ochi chiar înainte de a începe să-l citești. Orice act, orice hârtie banală care iese dintr-o instituție publică trebuie să aibă un număr de înregistrare. Dreptul la replică al Primăriei Suceava nu are (foto 1). Dar asta este cea mai mică problemă. Problemele mari apar de abia după ce începem să citim dreptul la replică. În materialul „Zona de agrement a Sucevei, bătaie de joc pe banii publici” am făcut mereu referire la prevederile caietului de sarcini. Din acest motiv, probabil, semnatarii dreptului la replică induc ideea, chiar din primul paragraf, că anumite soluții din cadrul realizării proiectului au fost luate în baza unor acte, unor liste ce au prioritate în fața caietului de sarcini. (foto 2 și foto 3). Este momentul din care, cu scuzele de rigoare, trebuie să vă obosesc cu texte de lege și cu trimiteri la acestea, pe care nici măcar nu le-am menționat în primul articol, gândindu-mă că experții primăriei le cunosc.
HotărâreaHG 925/ 2006 pentru aprobareanormelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din OUG 34/ 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică precizează foarte clar, la articolul 95, alin.2, următoarele: „În cazul în care, pe parcursul îndeplinirii contractului, se constată faptul că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini”.
Documentele ce alcătuiesc caietul de sarcini conțin cerințe obligatorii în cadrul procedurii de achiziție publică, ofertanții fiind obligați la respectarea acestora, nefiind un document dispensabil, astfel cum în mod eronat se reține în cuprinsul adresei privind dreptul la replică. Listele de cantități sunt documente tehnice, ce fac parte din cuprinsul caietului de sarcini, astfel încât distincția făcută, conform căreia ofertele operatorilor economici au fost întocmite în baza listelor de cantități și nu a caietelor de sarcini, este în afara legii.
Mai mult decât atât, conform art. 50, punctul 1, alin. 5 din OUG nr. 34/2006 și contrar precizărilor din dreptul la replică, în etapa de clarificare a procedurilor de licitație, nu se pot modifica documentele procedurii de achiziție publică fără publicarea unei erate, astfel încât neconcordanțele (nu se precizează de ce natură sunt, însă din cuprinsul adresei rezultă că ar modifica parte din caracteristicile bunurilor licitate) dintre proiectul tehnic și caietul de sarcini trebuiau înlăturate anterior demarării procedurii de achiziție publică, și nu în timpul derulării acesteia, cu atât mai mult cu cât în cauză este pronunțată și Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC)prin care au fost analizate, prin raportare la oferta desemnată inițial câștigătoare, specificațiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească oferta depusă.
Teren construit pe o suprafață mai mică, dar cu aceiași bani
Și dacă am ajuns să pomenim de decizia CNSC, vă reamintim că licitația a fost contestată deoarece, printre altele, firma câștigătoare nu a respectat specificațiile din fișele tehnice referitoare la panoul de baschet pentru adulți. CNSC a admis acest punct al contestației, așa cum l-a formulat executantul lucrărilor SC Victor Construct SRL Botoșani (foto 4). Într-un total dispreț, în dreptul la replică al Primăriei se spune că: „Sistemul de baschet cuprinde stâlpul în afara terenului, în acest caz nemaifiind necesară protecția cu burete. Panoul este din fibră de sticlă cu suport reglabil pe înălțime și inel fix prevăzut cu lanțuri zincate. Ofertele operatorilor economici participanți la procedură au fost întocmite după listele de cantități de lucrări atașate documentației”.
Priviți, vă rog, fotografia nr. 5. Într-adevăr, trebuie să dăm dreptate primăriei. Sistemul este reglabil. Nedumerirea mea este, însă, cum vor proceda însoțitorii copiilor care vor să joace baschet și doresc să coboare coșul de baschet. Trebuie să vină cu chei potrivite de acasă pentru a desface șuruburile. Vreo doi bărbați vânjoși trebuie să țină bara pe care se află panoul până ce aceasta va fi fixată în noua locație. Și, era să uit, în acest timp, o altă persoană, nu neapărat vânjoasă, trebuie să taie sârma gardului de protecție (foto 6), pentru a putea coborî coșul. Iar panoul de baschet nu este din sticlă. Semnatarii dreptului la replică trebuie să înțeleagă că între fibră de sticlă și sticlă este o mare diferență, în primul rând în ceea ce privește costurile.
Dimensiunile terenurilor de sport constituie o altă poveste. Și despre acest aspect discutăm tot cu materialul clientului. Pentru că în dreptul la replică al Primăriei Suceava se spune: „În urma proiectării datorită configurației terenului a rezultat o suprafață mică disponibilă pentru terenurile de sport de 482 mp cu dimensiunile 13×24 m și 10×17 mp. Precizăm că aceasta a fost singura opțiune de amplasare a terenurilor și practicarea jocurilor de agrement în condiții de siguranță. S-a stabilit că se pot realiza două terenuri de sport cu cantități de lucrări aferente”. Ce înțelegem din acest paragraf? Că terenurile s-au făcut pe o suprafață mică, rezultată în urma proiectării. Deci, prin deducție, undeva se vorbea despre o suprafață mai mare. Iar amplasarea terenurilor în locul actual a fost singura opțiune, ca și cum nu ar mai exista spațiu pentru aceste terenuri în toată zona de agrement. Oricine vizitează această zonă de agrement poate constata, cu ochiul liber, că această afirmație este o minciună sfruntată.
Să admitem, prin absurd, că terenurile de sport puteau fi construite doar în acel loc pe „suprafață mică disponibilă”, după cum se spune în replica primăriei. Așa o fi, că doar ei se pricep mai bine. Întrebarea mea, în acest caz, este următoarea: dacă suprafața este mai mică, de ce banii plătiți au fost aceiași? Nu era firesc să fie redusă și suma alocată?
Nu și-au bătut capul cu această problemă, în schimb ne-au asigurat cei de la Primăria Suceava că „Dotările terenurilor sunt superioare prin finisaj și posibilități de joc și aceasta este în beneficiul cetățeanului” Serios? Iar ne luați de fraieri? Cum poate să aibă un teren finisaje superioare, dacă pe acesta băltește apa după fiecare ploaie, cât de mică? (foto 7 și foto 8). Un finisaj, nu superior, ci de bun-simț, trebuia să prevadă o pantă pentru scurgerea apei. Plus alte chestii mărunte…
Formularea din caietul de sarcini referitoare la dimensiunile regulamentare este, într-adevăr, interpretabilă și nimeni nu și-a bătut capul să o lămurească: „Vor fi incluse toate operațiunile pregătitoare pentru instalare, fixare, armare, pretensionare, astfel încât la finalul execuției să poată fi obținute certificatele federațiilor române pentru sporturile de performanță (condiție minimă de recepție)”. Se poate înțelege că toate operațiunile se referă la dotările terenurilor, așa cum se susține și în dreptul la replică. Este, însă, o aberație. Pentru că dotările (coșurile de baschet, porțile) sunt omologate la producător. Cum poți să te gândești că o federație vine să îți certifice că porțile de handbal sau coșurile de baschet sunt conforme pentru sporturile de performanță fără a fi interesată deloc de dimensiunile terenurilor?
Formulare invocate doar atunci când avantajează
„Pentru terenul de minigolf la momentul proiectării (2010-2011) s-a ales un sistem de minigolf care la momentul execuției nu s-a mai aflat în portofoliul producătorilor (un sistem care se cumpăra de la producător și se montează în teren). Acesta a fost înlocuit cu un sistem similar de calitate superioară cu aceleași certificări”, se spune în dreptul la replică. Dar se omite a se preciza care era situația cu acest teren de minigolf la momentul licitației. Era în portofoliu? Dacă da, era treaba constructorului să îl procure. Dacă nu, conform legii, trebuia modificat caietul de sarcini.
Mai spune primăria că „Sistemul de volei este amovibil și se schimbă cu cel de tenis în momentul necesar conform specificațiilor tehnice din Formularul 10”. Noi spusesem în articolul precedent că terenul de volei nu există, nu este trasat. Că se scot stâlpii de la fileul terenului de tenis și se pun cei de la volei, este absolut normal. Doar că voleiul se joacă pe altfel de teren decât tenisul și un marcaj în plus, pe același teren, era absolut necesar. Și două marcaje pe același teren sunt permise de regulamentele sportive în vigoare, chiar în cazul terenurilor destinate sporturilor de performanță.
Ce este ciudat e faptul că în privința acestui subiect, precum și a meselor de tenis de masă, se face referire la Formularul F10. Acesta conține specificațiile tehnice pentru fiecare dintre lucrările executate și nu numai pentru o parte dintre acestea, astfel cum sunt prezentate în mod trunchiat în cuprinsul dreptului la replică, respectiv doar pentru sistemul de volei/tenis și pentru masa de tenis.
Era necesar să se precizeze și cerințele din acest formular cu privire la sistemul de baschet, cu referire expresă la dimensiunile și tipul materialului pentru coșul de baschet, pentru coșul de baschet și pentru stâlpul de susținere al acestora etc. De ce se invocă acest formular doar în unele situații?
Băncile pentru persoane cu dizabilități din zona de agrement, vizibile doar pentru primărie
Se mai spun în dreptul la replică următoarele: «Coșurile de gunoi ofertate nu au prevăzut capacul superior. Capacul nu era impus». Greșit! În caietul de sarcini există și desenul acestui coș, cu capac în partea superioară (foto 9). Iar caietul de sarcini este lege. Dacă un desen din caietul de sarcini spune că banca pentru o persoană trebuie să aibă 55 de găuri, atunci în zona de agrement ar trebui să găsim bănci pentru o persoană cu 55 de găuri și nu cu 9 găuri!
Nici una dintre mențiunile, afirmațiile, susținerile din dreptul la replică nu m-a revoltat și iritat ca cea referitoare la băncile pentru persoane cu dizabilități. În articolul „Zona de agrement a Sucevei, bătaie de joc pe banii publici” scriam că „o altă prevedere a caietului de sarcini este montarea în zona de agrement a 4 bucăți «masă din lemn cu bancă pentru persoane cu dizabilități» (foto 10). În realitate, în zona de agrement, astfel de mese nu există”.
În dreptul la replică trimis de primărie se afirmă, sec: „Băncile pentru persoanele cu dizabilități se regăsesc în teren”. În momentul în care am redactat articolul, marți, respectivele bănci nu existau în parc. Avem fotografii cu toate băncile de lemn din zona de agrement și nici una nu era pentru persoane cu dizabilități. Miercuri după-amiază, când am primit dreptul la replică, ne-am spus că, probabil, au montat băncile între timp. Nu erau montate. Am mers și joi în zona de agrement, când a apărut dreptul la replică în ziar. Și, ce să vezi? Nici atunci nu existau aceste bănci. Și nici vineri nu erau montate, și nici măcar ieri. De fapt, de ce ar fi montate dacă nu ar ajuta la nimic? Pentru că în această zonă de agrement nu există rampe pentru persoane cu dizabilități, conform directivelor europene și legilor românești. Și atunci, de ce să pui bănci pentru persoane cu dizabilități dacă acestea oricum nu ar putea ajunge la ele?
Concluzii tehnico-juridice, plictisitoare dar necesare
Având în vedere aceste considerente, apreciem că în ceea ce privește derularea și finalizarea procedurii de achiziție privind Zona de Agrement Tătărași, au fost încălcate principiile prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, după cum urmează:
- Deși prin Decizia CNSC se reține faptul că autoritatea contractantă nu a verificat temeinic îndeplinirea cerințelor tehnice din documentația de atribuire de către societatea inițial desemnată câștigătoare (cu privire la parte din elementele arătate mai sus), nu s-a îndeplinit această obligație legală nici cu privire la oferta câștigătoare, ulterior admiterii contestației, fiind astfel încălcat principiul tratamentului egal;
- Deși criteriul procedurii de achiziție publică a fost prețul cel mai scăzut, asta nu înseamnă că atribuirea contractului se poate face fără o verificare temeinică a prețului neobișnuit de scăzut, aspect care în cauză a determinat o lucrare prost executată, dar recepționtă (deci acceptată cu deficiențe), fiind astfel încălcat principiul eficienței utilizării fondurilor publice;
- Nu în ultimul rând, apreciem faptul că în cauză a fost încălcat principiul transparenței atribuirii și executării contractului de achiziție publică, date fiind neconcordanțele dintre proiectul a ceea ce s-a dorit a fi executat și ceea ce s-a executat și recepționat, la un preț care în mod evident nu reflectă calitate, dar nici cantitate (în mod paradoxal).
