Prin cult, învățătura devine rugăciune, iar rugăciunea este ea însăși învățătură

– Între învățătura și rugăciune există o legătură organică, o întrepătrundere și o condiționare reciprocă
Și astăzi, ca și în trecut, Biserica Ortodoxă Română realizează o rodnică operă de educație religioasă și morală a credincioșilor ei, mai ales prin mijlocirea formelor de cult. Cultul ortodox este, în această privință, o dogmatică vie, la îndemâna tuturor. În rânduiala sfintelor slujbe sînt încadrate numeroase pasaje din Sfânta Scriptură: pericope din Sfintele Evanghelii și Epistole ale Sfinților Apostoli, sau din Psalmi și versete din diferite cărți ale Vechiului Testament. În Simbolul Credinței (Crezul), pe care credincioșii îl rostesc cu multă cucernicie – adeseori în grup, la unison – la Sfânta Liturghie, sau cu prilejul altor slujbe, se află sintetizată întreaga învățătură de credință a Bisericii.
În același timp, Sfânta Liturghie se prezintă credincioșilor ca o istorie vie a mântuirii, amintind, comemorând și reproducând, în forme sacramentale, cele mai însemnate evenimente din viața Domnului nostru Iisus Hristos.
La rândul său, imnografia liturgică, cu bogăția ei de cântări și rugăciuni, pline de teologhisire, vine să întregească instruirea credincioșilor în adevărurile de credință și, în același timp, să sporească eficacitatea însușirii acestor adevăruri, mai ales prin faptul că ea este asociată cu un ceremonial impresionant, care mișcă, întărește și îndreaptă sufletele.
– Pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, viața religioasă se manifestă și se traduce, în primul rând, prin practicarea formelor de cult.
Prin practicarea cultului, credincioșii români ajung să cunoască și să practice acea “teologie populară ortodoxă”, cu un deosebit de bogat conținut dogmatic și moral, menită să contribuie la transpunerea în viață a adevărurilor de credință și la trăirea acestora. Ei pătrund astfel în domeniul adevărurilor religioase și al preceptelor morale nu pe calea rațiunii speculative, savante, ci prin căldura sentimentului și a afectivității religioase. Îmbrăcate în formele de cult, aceste adevăruri capătă pentru credincioși o autoritate și o sfințenie deosebită, fapt care face ca actul de credință să se transforme în viața trăită. Între învățătura și rugăciune există o legătură organică, o întrepătrundere și o condiționare reciprocă. Prin cult, învățătura devine rugăciune, iar rugăciunea este ea însăși învățătură.
În viața internă a Bisericii Ortodoxe Române se situează pe primul plan câțiva factori care contribuie într-o largă măsură la promovarea progresului moral și spiritual și la zidirea sufletească a credincioșilor. În rândul acestora trebuie să amintim în primul rând cultul divin, prin care se înțelege totalitatea formelor de exteriorizare a sentimentelor religioase ale credincioșilor.
Prin mijlocirea cultului divin, credincioșii își exprimă în cuvinte, în rugăciuni, în cântări, în simboluri și acte de cult sentimentele lor de adorare a lui Dumnezeu și de venerare a sfinților. Cu ajutorul cultului, se realizează atât legătura spirituală a creștinilor cu Dumnezeu, cît și revărsarea harului sfinților al lui Dumnezeu asupra credincioșilor. În același timp, cultul divin ortodox contribuie într-o largă măsură la introducerea și edificarea credincioșilor în învățătura creștină și la promovarea vieții religioase-morale și a virtuților creștine. Formele de cult sînt astfel nu numai mijloace de manifestare a religiozității credincioșilor și de captare a harului divin, ci și metode de educație creștină și de aprofundare a adevărurilor de credință.
Pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, viața religioasă se manifestă și se traduce, în primul rând, prin practicarea formelor de cult. Prin frumusețea și varietatea lui, cultul ortodox este, de altfel, ceva unic în întreaga creștinătate. El are darul de a influența puternic asupra sufletului omenesc, de a întări și înălța duhovnicește și de a conduce pe credincioși la mântuire. S-a spus, pe bună dreptate, că Ortodoxia nu poate fi concepută sau definită fără formele sale de cult. Nu există nimic altceva mai esențial și mai specific pentru a pune în evidență valoarea și bogăția Ortodoxiei decât slujbele și rânduielile ei cultice. Așa se face că de-a lungul veacurilor ortodocșii români au intuit, au trăit și au păstrat Ortodoxia prin cultul ei, prin participarea plină de evlavie la sfintele slujbe care le-au îmbogățit sufletul și le-au înfrumusețat necontenit viața spirituală.