Mi se pare de bun augur invazia asta a Austriei de către fotbaliștii români. Aproape o jumătate de campionat se pregătește deja sau o va face în munții austrieci. Peste un an, crema lor, a jucătorilor, va bate aceleași cărări la turneul final. Elveția, co-organizatoare, rămâne deocamdată o țară elitistă.
În stagiul austriac, în primul meci din era Hagi, fie el și amical, Steaua a pierdut în fața campioanei Ciprului și apoi a aflat că va juca în al doilea tur preliminar cu campioana Poloniei. N-am vrut să insinuez nimic, doar am înșirat faptele. Însă dincolo de declarațiile optimiste, se simte o oarecare crispare a oficialilor steliști. Să nu uităm că perdanta se retrage complet din Europa. Se mai știe și că formațiile românești se încălzesc mai greu, iar la ora primei manșe cu leșii, steliștii abia vor fi jucat o etapă din campionat. La fel și adversarii, însă aceștia mai au în agendă și Supercupa Poloniei, tocmai împotriva formației care a învins-o clar (3-0) în finala cupei.
Trecând de la una la alta, cred că cea mai mare enigmă a sezonului viitor o reprezintă CFR Cluj. Ardelenii au transferat cu toptanul jucători latini, dar și o pată de culoare suedeză. Interesant este că mai toți dintre aceștia sunt jucători cu oarecare cotă, de primă divizie în țările lor de baștină, mai ales agentinienii. În plus, lucrurile nu se opresc aici, mai sunt în vizor vreo doi fotbaliști care evoluează zilele acestea la Copa America. Nu-mi dau seama dacă și unde se vor opri oficialii acestei echipe, fiindcă practic jucătorii străini au ajuns să reprezinte o așa largă majoritate încât le poate trece prin cap să ceară autonomie! Să vedem dacă guvernatorul Andone va ști să îmbrace pumnul de fier cu mănușă fină.
În final ceva ușurel, de vacanță, sau ce mai apare pe site-urile de sport, în afară de telenovelistica transferurilor. Japonezul Nakamura, actualmente la Celtic Glasgow, trecut și prin Seria A, la Reggina, mare specialist în lovituri libere, a vrut să se antreneze mai cu folos în executarea acestora și a mers în cantonamentul echipei naționale a Japoniei de rugby, din dorința de a folosi un zid mai masiv, format evident din rugbiști. Părerea mea e că ar fi vrut să apeleze la baschetbaliști, dar având în vedere că nația sa are o problemă cu înălțimea, s-a reorientat către rugbiști, deși nici varianta sumo nu era tocmai de lepădat!




