Prin adevăr ne dobândim libertatea și mântuirea!

O veste recentă mi-a bucurat sufletul. Sub altarul unei biserici din Roma, arheologii italieni au descoperit moaștele Sfântului Pavel, cel supranumit „Apostolul Neamurilor” și căruia îi datorăm multe din învățăturile și scrierile Noului Testament. M-am întrebat firește, de ce nu a fost descoperit până acum. Dar, mai importantă decât găsirea unui astfel de răspuns, trebuie să mărturisesc că e un semn divin în aceasta.
Astăzi, într-o lume tot mai secularizată, este pilduitoare viața Sfântului Apostol Pavel, cel care fusese cândva un mare prigonitor al creștinilor (cunoscut sub numele de Saul din Tars) și care ulterior a fost convertit în chip minunat de către Dumnezeu (arătându-i-se pe cale) devenind unul din marii apostoli ai neamurilor. La fel și noi, creștinii, trebuie să ne lepădăm pe cât ne stă în putință de toate grijile și bunurile lumești, pentru a le dobândi în schimb pe cele cu adevărat importante și anume pe cele cerești.
Pentru a ne întări în credință și în faptă, cred că e necesară lectura, din când în când, a Noului Testament sau unor părți din acesta. Vă mărturisesc, că în urmă cu mulți ani, lectura Bibliei și îndeosebi a Epistolelor de la sfârșitul ei, mi-au schimbat radical viața. Am descoperit parcă o lume nouă, o lume a dragostei sau iubirii creștine.
Amintiți-vă și ceea ce spunea cândva părintele Ilie Cleopa: „Dacă înțelepciunea și cunoașterea Scripturii ar fi împreună la om, acestea ar fi ca și doi ochi în trup, văzând toate în chip desăvârșit.”
Biblia trebuie înțeleasă numai în spiritul în care a fost scrisă, și nicidecum precum fac sectanții de diverse orientări. O interpretare duhovnicească înseamnă ca și în cazul legilor omenești de altfel, o interpretare în spiritul legii sau în duhul adevărului. Să nu facem acest lucru după cum ne taie capul pe fiecare, cum ne îndemna pastorul Martin Luther. De pildă, luând cel mai simplu caz cu putință, să nu interpretăm dragostea de care vorbește Sfântul Apostol Pavel drept dragostea fizică dintre femeie și bărbat, ori mai rău, dintre parteneri de același sex. Aici este vorba despre altceva, despre dragostea dintre oameni, cea duhovnicească, sau dragostea întru Hristos. Iubind semenul nostru, oricare ar fi el (doar vrăjmaș al Bisericii să nu fie, pentru care ne putem doar ruga, iar aceasta e până la urmă tot iubire) și ajutându-l, noi dăm dovadă că-L iubim pe Hristos. Iar Hristos este modelul nostru de viață suprem.
În condițiile actuale, trebuie să recunoaștem puterea colosală a informației și faptul că informația a devenit vitală pentru supraviețuirea noastră. Cine controlează și manipulează astăzi informația reală, de care cu toții avem nevoie și o deține exclusiv pentru sine, nu poate urmări altceva decât întărirea poziției sale, puterea și dominația absolută, supremația oarbă și irațională asupra tuturor celorlalți. Iar la această putere nu mai vrea sau nu mai poate să renunțe, decât cu o foarte mare greutate.
Noi nu ne putem supune sclaviei moderne, care și-a propus să ne anuleze gândirea, voința, conștiința și libertatea. Noi nu putem suporta paralizia genei gândirii. Noi trebuie să mergem pe principiul sănătos potrivit căruia «Nimeni nu poate să gândească în locul tău și nimeni nu trebuie să gândească în locul tău!»
Numai Adevărul și cultul său, poate să ne redea tuturor, întreaga libertate și demnitate. Numai Adevărul este mai presus de toate și de toți. Numai Adevărul ne poate face liberi! Liberi într-adevăr, atât în interior cât și în exteriorul nostru …
Trăirea activă a ortodoxiei și a creștinismului în general, se opune trăirii în religia luciferică a banului sau în cultul lui Lucifer.
Dușmanul nevăzut „lucrează” și el, dar nu pentru a crea ceva, pentru că nu aceasta e menirea lui, ci pentru a distruge mereu creația divină și a ne depărta de adevărata credință. Se poate ca el să aibă rolul său în „economia” acestei creații, pentru a-i determina pe oameni să-l respingă, să reflecteze și în felul acesta, să se apropie de Dumnezeu. Singura noastră salvare este deci, să ne apropiem de Dumnezeu, de adevăratul Dumnezeu, Care și-a dat Fiul pentru mântuirea noastră, cu smerenie și iubire, să împlinim poruncile învățăturilor creștine și să ne iubim aproapele nostru ca pe noi înșine, conform poruncii Sale.
Să încercăm prin urmare a combate pe cât ne stă în putință individualismul, individualismul globalizării de astăzi (care înlocuiește și suprimă persoana divino-umană), acel individualism al democrației la care face referire părintele Dumitru Stăniloae când afirma că „este egoism feroce care destramă națiunea, destramă familia, destramă breasla…”, pe care îl regăsim și în individualismul protestant, despre care Simion Mehedinți spunea că „afirmă o autonomie împinsă uneori până aproape de anarhie”, care „pune libertatea de conștiință a individului mai presus de orice interes al comunității, prin urmare și al statului”. „Rezultatul a fost o sumedenie de secte și de dizidențe în mijlocul sectelor.”
Să ne rugăm fierbinte Sfântului Apostol Pavel, să ne ajute să luptăm mai mult cu păcatele și ispitele acestei lumi, dar și cu vrăjmașii Bisericii. Semnul divin de care am pomenit mai sus, nu poate fi în opinia mea, decât vremea unui nou apostolat, într-o epocă de tot mai aprigă prigoană împotriva valorilor spirituale și Tradiției lăsate de Sfinții Părinți ai creștinismului ortodox.
(Radu IACOBOAIE)