Căpitanul reprezentativei României, Cristian Chivu, a declarat, marți, la Tel Aviv, că naționala Israelului este o echipă care va da bătăi de cap „tricolorilor”, acest meci amical fiind la fel de important ca unul cu Spania sau Portugalia, informează www.sport.ro.
„Israel este o echipă care ne va da bătăi de cap. Meciul e la fel de important ca unul cu Spania sau Portugalia. Nu ne interesează de atentat. Am hotărât doar să nu ieșim nicăieri, doar la o plimbare scurtă pe plajă. O să îl sunăm pe Hagi să îi spunem La mulți ani! și toate cele bune. Am dormit bine chiar dacă Victor Pițurcă nu avea contract semnat cu federația. Merita pe deplin acest lucru. Este cea mai bună perioadă din viața mea, din toate punctele de vedere. Dar mai ales acasă. Data nunții este după Euro. Nu ne dă în judecată nimeni dacă ne permitem să visăm pentru Euro”, a spus Chivu.
Pițurcă, nemulțumit că nu poate conta pe toți jucătorii Selecționerul Victor Pițurcă este nemulțumit că nu are toți jucătorii la dispoziție, mulți fiind accidentați, pentru a testa cea mai bună echipă în amicalul cu Israel. „Vrem să câștigăm primul amical al anului. Mi-aș fi dorit sa îi am în lot pe Daniel și Marius Niculae, pe Ghionea și Rădoi. Îmi amintesc că în 1986 le-am dat israelienilor două goluri, chiar îl țin bine minte pe unul dintre ele”, a spus Pițurcă.
Victor Pițurcă a înscris două goluri în meciul amical Israel – România, scor 2-4, disputat pe Stadionul Ramat Gan din Tel Aviv, la 8 octombrie 1986. Celelalte două reușite au aparținut lui Boloni și Cămătaru, selecționer fiind atunci Emeric Ienei.
Atacantul Adrian Mutu a afimat că trece prin cea mai bună perioadă din viața sa, pe toate planurile, familie și fotbal. „Nu am de ce să mă plâng. Îmi merge foarte bine. Ca să câștig Balonul de Aur, cum a spus Victor Pițurcă, trebuie să câștig EURO, campionatul în Italia și Liga Campionilor, așa că…”, a spus Mutu.
Naționala României a efectuat, marți dimineață, antrenamentul oficial înaintea disputei cu Israel, pe Stadionul Ramat Gan. În finalul antrenamentului, selecționerul Victor Pițurcă a împărțit lotul în două echipe a câte zece jucători, titulari și rezerve, în prima formație jucând Cosmin Contra, în dauna lui George Ogăraru, care a făcut parte din primul 11 la ultimele partide ale României.
Bilanțul meciurilor cu Israel Reprezentativa României nu a mai pierdut de 27 de ani o partidă disputată, în deplasare, împotriva formației similare a Israelului, ultimul eșec fiind înregistrat în meciul amical disputat la 8 aprilie 1981, la Tel Aviv, scor 1-2, unicul gol al „tricolorilor” fiind marcat atunci de Mircea Sandu.
Din cele 18 partide disputate între cele două formații doar două au fost oficiale, ambele în preliminariile Campionatului European din anul 1996, încheiate 1-1, la Tel Aviv, și 2-1 la București.
Primul meci între cele două selecționate s-a disputat la Tel Aviv, la 7 decembrie 1966, și s-a încheiat cu victoria echipei naționale a României, cu scorul de 2-1. În ultimul meci dintre Israel și România, jucat la București, 10 martie 1999, victoria a revenit oaspeților cu scorul de 2-0.
Palmaresul întâlnirilor România – Israel:
18 meciuri, 10 victorii, cinci remize, trei înfrângeri, golaveraj 29-16
Palmaresul general al reprezentativei antrenate de Victor Pițurcă:
583 262 144 177 988-767.
Meciul amical Israel – România se va disputa miercuri, de la ora 20.45, pe stadionul Ramat Gan din Tel Aviv.





