Oportunități

Primul târg imobiliar din 2009, sub semnul crizei economice

Târgul Imobiliar Suceava este deschis până pe 30 mai
Târgul Imobiliar Suceava este deschis până pe 30 mai

Primul târg imobiliar organizat la Suceava anul acesta, în plină criză economico-financiară, și-a deschis ieri porțile, în holul Casei de Cultură din municipiul reședință de județ.
Această primă încercare de a dezmorți piața imobiliară suceveană s-a lovit totuși de o lipsă de reacție din partea unor dezvoltatori imobiliari, care s-au arătat reticenți la astfel de inițiative.
În aceste condiții, la Târgul Imobiliar Suceava (TIS), care este deschis în perioada 28-30 mai, pot fi consultate ofertele a patru dezvoltatori imobiliari: General Construct, prin AMW Imobiliare, Revine, Kramer Construct și EdilBucovina, o firmă româno-italiană care dezvoltă un proiect rezidențial în Fălticeni.
„Sunt puțin dezamăgit de faptul că mulți constructori nu au înțeles mesajul pe care vrem să îl transmitem prin acest târg. Vrem să transmitem o informație reală, corectă, despre piața imobiliară din Suceava. Suntem puțini, dar hotărâți și nu doar numărul expozanților contează, ci calitatea lor. Invităm oamenii să vină să vadă cine construiește, unde și cu cât, precum și tendințele de pe piața imobiliară. Avem și oferte de apartamente în blocuri vechi, cât și construcții noi”, a declarat Gabriel Naie, organizatorul evenimentului, reprezentant al agenției imobiliare Proactiv Business.
Case la cheie, cu mai puțin de 60.000 de euro
Ofertele nu sunt deloc de neglijat, în condițiile în care prețurile pornesc de la 40.000 de euro un apartament la cheie, de două camere, în George Enescu, ajungând la 59.500 de euro pentru un apartament cu patru camere în Obcini, sau, la același preț, o casă cu parter și mansardă, la cheie, cu 5 ari de teren și toate utilitățile asigurate.
Pe lângă ofertele de vânzare de locuințe în imobile noi și vechi, la târg există și un broker de credite care prezintă cele mai bune oferte de împrumuturi pentru finanțarea achiziției unei locuințe, din partea a 16 bănci partenere.
„La noi în Bucovina este o vorbă, că în viață trebuie să faci măcar trei lucruri: să faci un copil, să sădești un pom ori să sapi o fântână și să construiești sau să cumperi o casă nouă”, a spus organizatorul primului târg imobiliar de anul acesta, care se așteaptă ca numărul vizitatorilor să crească în următoarele zile.

Recomandări

Peste 530 de echipamente achiziționate cu bani europeni au început să fie livrate unităților de învățământ din Siret

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson