Cântăreața americană Britney Spears a anunțat, joi, printr-un mesaj postat pe Twitter, că primul single de pe noul ei album va fi lansat marți, 11 ianuarie, informează accesshollywood.com.
Cel de-al șaptelea album de studio al cântăreței americane va fi lansat oficial în luna martie.
Joi, Britney Spears a anunțat că primul single de pe acest album se intitulează „Hold It Against Me”, iar această piesă va fi lansată pe 11 ianuarie.
Artista americană a postat pe TwitPic, către sfârșitul după-amiezei de joi, o fotografie care va reprezenta și coperta noului single, după ce în cursul dimineții aceleiași zile, o versiune nefinisată a cântecului a ajuns în mod misterios pe internet.
„Am ascultat o versiune inițială a piesei mele, care a ajuns în mod misterios pe internet”, a declarat Britney Spears. „Dacă vi se pare că acea versiune este bună, așteptați să ascultați versiunea finală, care va fi lansată marți”, a adăugat cântăreața.
La începutul lunii decembrie, cu ocazia celei de-a 29-a aniversări a cântăreței, managerul ei a anunțat că cel de-al șaptelea album de studio al acesteia va fi lansat în martie 2011.
Cel mai recent album al lui Spears a fost lansat în 2008 și se numește „The Circus”. Acest album, care include hitul „Womanizer”, s-a vândut deja în peste 1,3 milioane de exemplare, de la lansarea lui, și a fost promovat de un turneu mondial în 2009, care a fost bine primit de public.
Britney Spears se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, acesta fiind și administrator al averii cântăreței. Totodată, comportamentul ei este monitorizat de un judecător. Cântăreața a fost plasată sub curatela tatălui său după ce comportamentul ei a avut de suferit, în urma unor eșecuri pe plan artistic, personal și juridic. Potrivit declarațiilor recente ale avocaților artistei – care între anii 2000 și 2005 a fost cântăreața cel mai bine plătită din lume -, starea de sănătate mintală a acesteia s-a îmbunătățit considerabil în ultimii doi ani.