Adrian Laza, primul alpinist român care a reușit performanța de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri ale lumii, cu ajutorul oxigenului suplimentar și al echipelor de șerpași, vine la Universitatea din Suceava, la proiecția documentarului despre performanța sa.
Documentarul „Adrian Laza – 14 vârfuri de peste 8.000 m. Ad Astra per Astra” va fi proiectat pe 14 noiembrie 2025, de la ora 18.00 în Aula Corpului E a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Un film impresionant, despre renaștere, determinare, curaj, dar și teamă și solidaritate – o poveste despre depășirea limitelor și forța interioară a omului care a ales să urce acolo unde puțini au îndrăznit, anunță organizatorii.
Proiecția va fi urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri cu protagonistul filmului.
Documentarul este adus la Suceava de Festivalul de Film de Munte – Alpin Film Festival (AFF), prin Caravana Cinemunte 2025, aflată într-un turneu național, pentru a promova educația montană, spiritul explorării și valorile umane ale alpinismului.
- Intrarea e liberă
Adrian Laza este inginer silvic în Piatra Neamț.
Acum un an, alpinistul nemțean a reușit să escaladeze ultimul vârf care îi lipsea, Shishapangma, un munte din Himalaya aflat în China, pe care a încercat să-l mai cucerească de două ori.
Documentarul se adresează studenților, cadrelor didactice și tuturor iubitorilor de munte și aventură interesați de povești autentice despre forța interioară și frumusețea lumii de la înălțime.
Manifestarea este organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Departamentul de Geografie al Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale și Facultatea de Silvicultură și se înscrie în seria acțiunilor de promovare a valorilor culturale, educaționale și de mediu prin intermediul cinematografiei de aventură.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, începând cu ora 17.45.






