Primul manechin feminin pentru testarea securității mașinilor



Cercetătorii suedezi au anunțat că au realizat primul manechin în întregime feminin destinat efectuării de teste de securitate pentru mașini. După cum informează site-ul Yahoo!News, în prezent, machetele utilizate în astfel de teste reproduceau morfologia masculină și nu permiteau astfel anticiparea unor eventuale răni pentru șoferițe sau pasagere. „În ceea ce privește riscul unor răni la cap în cazul unei coliziuni din spate, acesta este de două ori mai mare la femei decât la bărbați”, au declarat reprezentanții Institutului Național de Cercetare a Drumurilor și Transporturilor.