Realizare

Primul laborator sanitar-veterinar modernizat prin SAPARD, inaugurat la Suceava

Doctorul Dulgheru, la tăierea panglicii noului sediu
Doctorul Dulgheru, la tăierea panglicii noului sediu

Renovarea și modernizarea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, realizată printr-un proiect SAPARD în valoare de două milioane de euro, a fost finalizată zilele trecute, după aproape trei ani și jumătate de la demararea procedurilor de accesare a fondurilor de la UE și după un an de zile de la începerea efectivă a lucrărilor. Sediul instituției, cu o nouă față, dar mai ales cu noile dotări, a fost inaugurat vineri, 24 octombrie, fiind primul deschis din cele 16 sedii din țară care au obținut finanțare europeană.
Slujbă de sfințire, oficialități locale și masă în cinstea zilei veterinarilor Inaugurarea de vineri a adunat, așa cum era de așteptat, un număr impresionant de oficialități locale, oameni politici și șefi de instituții, dar și reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Colegiului Medicilor Veterinari. După o slujbă de sfințire, au urmat scurte discursuri ale invitaților, printre alții luând cuvântul președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, prefectul Ovidiu Doroftei, dar și fostul prefect Orest Onofrei, de profesie medic veterinar, care a activat mai mulți ani la Direcția Sanitar Veterinară Suceava. Cu toții au salutat deschiderea noului sediu și au adresat felicitări celui care a reușit să ducă la îndeplinire acest proiect, medicul Petrea Dulgheru, directorul DSVSA Suceava. După momentul tăierii panglicii, toți cei prezenți la inaugurare au fost invitați la Conacul Domnesc, acolo unde s-a punctat ziua medicului veterinar.
„Sunt bucuros că după trei ani și cinci luni de zile de la momentul în care am demarat studiul de fezabilitate și proiectul tehnic în vederea obținerii finanțării integrale prin SAPARD, atât eu cât și echipa putem garanta românilor și turiștilor străini că Bucovina a ajuns la parametri europeni în ceea ce privește calitatea serviciilor sanitar-veterinare. Avem personal foarte bine pregătit, acum avem și dotări de ultimă generație, astfel că putem garanta consumatorilor că analizele privind sănătatea animalelor, privind calitatea produselor alimentare, sunt foarte sigure”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru.
Probleme mari din cauza întârzierii plăților de la SAPARD Cele două milioane de euro proveniți de la SAPARD au fost obținuți în baza proiectului „Modernizare și extindere laborator sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor Suceava”. Un milion de euro a fost destinat realizării infrastructurii, în timp ce cealaltă parte a sumei a fost acordată pentru dotări cu aparatură de laborator de ultimă generație.
„Accesarea proiectului nu a fost deloc ușoară. După ce am demarat procedurile pentru obținerea banilor încă din 2005, pe 29 septembrie 2006, ca reprezentant legal, am semnat contractul de finanțare cu SAPARD-ul. Pentru a nu apărea discuții am dorit să fiu departe de gestionarea banilor și am luat decizia ca Dănuț Botezan, directorul adjunct al instituției, să se ocupe de tot ceea ce a însemnat SAPARD. Domnul doctor Botezan a răspuns în totalitate de implementarea acestui program, iar acum, după inaugurarea sediului, nu pot decât să-i mulțumesc pentru modul exemplar în care și-a făcut datoria”, a mai spus Dulgheru.
„Vreau să menționez, a continuat Dulgheru, că am avut probleme deosebite în derularea proiectului, din cauza faptului că deși constructorii efectuau lucrări de miliarde de lei vechi noi nu-i puteam plăti la timp din cauza întârzierii decontărilor de la SAPARD. Sistarea plăților ne-a afectat foarte mult deoarece s-a depășit și termenul de 90 de zile, iar constructorul ne-a amenințat că va părăsi lucrările dacă nu-i dăm banii”, a rememorat doctorul.
Un an de zile de muncă în condiții deosebit de grele Timp de un an de zile, sediul Direcției Sanitar Veterinare Suceava a fost un adevărat șantier, încă asta nu a dus la sistarea activității nici măcar o zi.
„Într-un timp record, de un an de zile, indiferent de anotimp, cu cei peste 100 de angajați la muncă zi de zi, în condiții deosebit de grele, cu geamurile scoase, fără apă, fără încălzire centrală, chiar și fără lumină la un moment dat, în moloz și mortar, am reușit să ducem la bun sfârșit această lucrare, și vreau să le mulțumesc foarte mult și constructorilor, care au lucrat bine și au fost răbdători atunci când au fost întârzieri la plată”, a mai spus directorul DSVSA Suceava.
El a arătat că la nivelul țării au fost demarate 16 proiecte SAPARD de modernizare a sediilor de direcții sanitar veterinare județene, iar Suceava este primul județ în care lucrarea este finalizată, în alte cazuri lucrările, deși începute cam la aceeași dată, mai necesitând încă un an de muncă.
Dotări de ultimă oră și mobilier special Laboratorul sanitar-veterinar al instituției a fost conceput astfel încât să respecte condițiile tehnologice de lucru și condițiile de biosecuritate pentru personal.
Printre noile dotări ale sanitar-veterinarilor se găsesc trei hote microbiologice cu flux laminar pentru testele microbiologice în condiții de asepsie conform cerințelor CE și trei hote chimice pentru efectuarea analizelor chimice cu reactivi inflamabili și toxici în condiții de securitate a personalului și protecția laboratorului. De asemenea, unitatea mai este dotată cu o linie histologică semiautomată pentru prelucrare preparate histologice în timp rapid, sistem automat real time PCR pentru detecție organisme modificate genetic din soia și pentru detecția virușilor gripei aviare și a pestei porcine clasice.
Noul laborator mai are trei linii ELISA automate și semiautomate pentru depistarea parazitozelor, a bolilor virale și bacteriene, și două microscoape cu lampă UV și dotate cu cameră de preluare imagini pentru diagnosticul bolilor virale (rabie), bolilor bacteriene (antrax) și bolilor zoonotice grave.
Veterinarii vor mai lucra cu gaz cromatograf cu spectrometru de masă, lichid cromatograf pentru depistarea pesticidelor, spectrofotometru cu absorbție atomică pentru detectarea metalelor grele din alimente de origine animală și non-animală, analizator automat pentru determinare NTG și celule somatice din lapte, analizatoare microbiologice tip API și VIDAS pentru confirmare imunoenzimatică și biochimică a microbilor patogeni din produsele alimentare.
De asemenea, cu banii de la UE toate spațiile din laborator au fost dotate cu mobilier special, confecționat din blat laminat rezistent chimic și la dezinfectanți.
Investiții de 200 de miliarde de lei vechi în tot județul În cei trei ani de când se află la conducerea unității sanitar-veterinare județene, Petrea Dulgheru se poate lăuda cu patru sedii noi, la standarde europene. Sediul Circumscripției Sanitar Veterinare Vatra Dornei și al celei din Gura Humorului, Postul de Inspecție Frontieră Siret și, acum, sediul județean modernizat și renovat reprezintă patru investiții, care totalizează 200 de miliarde de lei vechi.
„Mulțumesc Guvernului, miniștrilor, președinților ANSVSA, prefecților, colegilor, tuturor celor care m-au ajutat să duc la îndeplinire aceste proiecte”, a precizat doctorul Dulgheru.
El a arătat că în 2005, atunci când a preluat conducerea instituției, județul Suceava era ultimul din România, cu cele mai multe unități de procesare necorespunzătoare și fără nici una cu ștampilă ovală, conformă cu normele UE, „iar comisarii europeni făceau naveta București-Suceava din această cauză”. Astăzi, după trei ani de mandat, județul se poate lăuda cu 30 de unități de procesare lapte și 17 de carne cu ștampilă ovală, din care șase abatoare vor putea face comerț intracomunitar sau export.
„Am ajutat procesatorii și fermierii să întocmească proiecte SAPARD, județul nostru fiind primul pe țară, atât ca număr de proiecte accesate cât și valoric. În această perioadă am autorizat 180 de ferme de animale, nu am avut epizotii majore și am eradicat focarele altor boli moștenite. De asemenea, țin să precizez că în perioada 5-8 iunie 2007, la Gura Humorului, am organizat al VIII-lea Congres Internațional de Buiatrie, unde au participat 200 de profesori medici veterinari din 18 țări europene, iar pentru organizarea deosebită am primit felicitări de la cel mai înalt nivel”, a mai spus doctorul, ca un bilanț al activității sale în fruntea DSVSA Suceava.

Realizare: Primul laborator sanitar-veterinar modernizat prin SAPARD, inaugurat la Suceava

Postul de Inspecție Sanitară Veterinară Siret, inaugurat în 2006
Postul de Inspecție Sanitară Veterinară Siret, inaugurat în 2006
Circumscripția Sanitară Veterinară Gura-Humorului, deschisă în 2006
Circumscripția Sanitară Veterinară Gura-Humorului, deschisă în 2006
Circumscripția Sanitară Veterinară Vatra-Dornei, inaugurată în 2005
Circumscripția Sanitară Veterinară Vatra-Dornei, inaugurată în 2005
Sediul Județean al DSV, modernizat și dotat la standarde europene
Sediul Județean al DSV, modernizat și dotat la standarde europene
Realizare: Primul laborator sanitar-veterinar modernizat prin SAPARD, inaugurat la Suceava
Realizare: Primul laborator sanitar-veterinar modernizat prin SAPARD, inaugurat la Suceava
Doctorul Dulgheru, la tăierea panglicii noului sediu
Doctorul Dulgheru, la tăierea panglicii noului sediu

Recomandări

Ras de comuniști de pe turnul cu ceas, Sfântul Gheorghe și-a reluat locul pe fațada Palatului Administrativ din Suceava

Peste 530 de echipamente achiziționate cu bani europeni au început să fie livrate unităților de învățământ din Siret

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE BUCȘOAIA, ORAȘ FRASIN, JUD. SUCEAVA”

Sanitar-veterinarii se pregătesc să închidă și ultimul focar de pestă porcină, dar pericolul bate la ușă dinspre Botoșani