Fălticeni

Primul examen susținut la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi



Pentru 150 de aspiranți la un loc la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, emoțiile au luat sfârșit duminică seara, când au fost afișate rezultatele concursului susținut de cei 420 de candidați. Duminică dimineața, începând cu ora 9, concurenții au fost prezenți în sălile de examen, unii fiind repartizați la Școala militară, alții la Colegiul Național “Nicu Gane”, unde urmau să petreacă următoarele trei ore, pentru rezolvarea testelor.
„După surpriza neplăcută pentru noi de la probele eliminatorii, când din 684 de candidați, doar 420 s-au încadrat în barem, emoțiile celor rămași în competiție ar trebui să nu mai fie atât de mari, fiind mai puțini candidați pe un loc, însă rămâne de văzut cât de bine pregătiți sunt candidații”, ne-a spus locotenent Irina Ipate, purtătorul de cuvânt al școlii, care și-a exprimat convingerea că organizarea concursului este una exemplară.
Profesori „sigilați” în unitate
După un sfert de oră de la trimiterea plicurilor cu subiecte spre sălile de examen, profesorii desemnați de Inspectoratul Școlar Județean Suceava să elaboreze subiectele după metodologia stabilită au părăsit incinta unității. De menționat că sâmbătă seara, profesorii care au conceput subiectele au fost cazați în unitate, cu ușile sigilate, fără telefoane mobile și fără posibilitatea de a comunica cu cei din exterior.
Pe parcursul examenului nu au fost semnalate probleme.
Părinții elevilor au umplut biserica din incinta școlii
Părinți ai elevilor care au susținut examenul la Fălticeni, veniți din toate colțurile țării, au participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată la biserica din incinta unității.
După ora 11, candidații au începu să iasă din săli, unii veseli, alții îngândurați. Pentru mulți subiectele au părut grele, însă au fost și candidați care au spus că a fost un test cu grad de dificultate medie.
Duminică seara, la ora 21,00, majoritatea celor care au aspirat la un post de jandarm au așteptat afișarea rezultatelor. După îmbrățișări, plânsete de bucurie sau de tristețe, majoritatea candidaților veniți la Fălticeni s-au retras în cluburile și discotecile din oraș pentru a sărbători succesul sau a-și îneca amarul.

„Ne dorim elevi buni”

„Fiind primul examen de admitere susținut la Fălticeni, vrem ca totul să decurgă în condiții normale. Vrem ca prestigiul școlii noastre să rămână același, de aceea dorim ca examenul să se desfășoare după metodologia stabilită, transparent și fără nici o suspiciune. Primul examen susținut la școala noastră ne obligă și ne responsabilizează. Ne dorim elevi buni, care vor cu adevărat să urmeze o carieră militară”, ne-a spus comandantul școlii, colonel Costel Laurențiu Hopu.
Cei mai mulți admiși sunt din județul Suceava
În luna octombrie, candidații declarați admiși vor păși pe poarta școlii militare, unde-și vor desfășura pregătirea timp de doi ani.
Așa cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, lt. Irina Ipate, din cei 420 de concurenți care au trecut de prima etapă a concursului (examinarea medicală și verificarea aptitudinilor fizice), cele 150 de locuri scoase la concurs au fost ocupate de zece fete și 140 de băieți. Nici un candidat de etnie romă nu a obținut punctajul minim de 40 de puncte.
Cei mai mulți elevi sunt din județele: Suceava (46), Botoșani (14) și Iași (12). Candidatele admise sunt din județele Suceava, Bacău, Vrancea, Galați, Covasna, Gorj și Hunedoara. Media de vârstă a elevilor din acest an este de 21 de ani.
Cele 90 de întrebări, 60 la limba română și 30 la o limbă străină, i-au pus în dificultate pe candidați, întrucât o sută dintre ei au obținut între 41 și 49 de puncte, 39 între 50 și 59 de puncte și doar 11 peste 60 de puncte.



Recomandări

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc