Trupa Manowar a anunțat că primul său concert din turneul „Kings Of Metal MMXIV World Tour” va avea loc pe 21 martie 2014, la Palatul Sporturilor Luzhniki, din Moscova (Rusia), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
În acest turneu, cei de la Manowar vor cânta integral albumul „Kings Of Metal MMXIV”, alături de alte imnuri metal nemuritoare, prezentând un set de piese „best of”, într-o producție scenică complet nouă.
„Fanii Manowar din Rusia și-au spus din nou cuvântul, tare și clar! Iar organizatorii de concerte le-au auzit chemarea! Suntem gata să aducem din nou în Rusia metalul adevărat și zdrobitor”, a spus basistul Joey DeMaio.
Albumul „Kings Of Metal” al trupei Manowar, o piatră de hotar în istoria heavy metal, a fost lansat pe 18 noiembrie 1988 și a fost urmat de un turneu mondial în 1989. Pentru a celebra cea de-a 25-a aniversare de la lansarea „Kings Of Metal”, cei de la Manowar se află în studio și înregistrează o nouă variantă, specială, a albumului: „Kings Of Metal XXIV”.
Noua imprimare va „onora varianta originală ca punct de pornire și îi va da în plus energia ce rezultă din valorificarea puterii tehnologiei de astăzi și a celor 25 de ani de experiență. Noua versiune va include noi aranjamente și modificări ce încorporează elemente specifice prestației live, adăugate în decursul anilor”, a spus basistul Joey DeMaio.
„Albumul va cuprinde piese bonus, materiale bonus și multe alte surprize”, a spus Joey DeMaio. „Am primit atât de multe cereri din partea fanilor pentru un turneu clasic, încât această aniversare înseamnă momentul ideal și ocazia perfectă”, a mai spus DeMaio.
Manowar, formată în prezent din Eric Adams, Joey DeMaio, Karl Logan și Donnie Hamzik, este unul dintre cele mai reprezentative nume ale genului heavy-metal și, conform Guinness Book of World Records 1984, „cea mai zgomotoasă trupă din lume”.