Modern

Primul centru de îngrijiri paleative din municipiul Suceava a fost deschis ieri

Centrul de Îngrijiri Paleative "Sf. Mucenic Zenovie Doctorul"
Centrul de Îngrijiri Paleative "Sf. Mucenic Zenovie Doctorul"

Primul centru de îngrijiri paleative din municipiul Suceava a fost inaugurat ieri. Amplasat în zona fostei pensiuni Jenica, în apropiere de baza celor de la Direcția Domeniului Public, Centrul „Sf. Mucenic Zenovie Doctorul” este o investiție privată, prima de acest fel a firmei Ritmic Medical.
Costel Corneanu și Constantin Cojocaru, oamenii care au pus bazele acestui proiect, spun că deviza după care va funcționa centrul este „pacienții să fie îngrijiți cu dragoste”.
„Ne-am gândit că și noi avem părinți și poate la un moment dat nu vor putea să se mai descurce singuri și vor avea nevoie de îngrijiri din partea unor oameni de specialitate. În plus, sunt foarte mulți suceveni plecați la muncă în străinătate și părinții le-au rămas acasă, iar noi le venim în întâmpinare dacă este cazul”, au explicat cei doi acționari ai centrului de îngrijiri paleative.
Investiția de 1,1 milioane de euro este una dintre cele mai moderne și are 43 de locuri în camere cu unul sau două paturi. Desfășurată pe o suprafață de 1.918 mp, clădirea dispune de o terasă pe care bolnavii pot ieși cu tot cu pat.
În perioada următoare, în curtea centrului va fi amenajat un parc în care pacienții să se poată plimba.
Centrul „Sf. Mucenic Zenovie Doctorul” Suceava va funcționa cu un număr de 46 de angajați, respectiv 17 asistenți, 17 infirmieri, 4 medici cu pregătire multidisciplinară, un kinetoterapeut, un psiholog, un asistent social și un preot, în timp ce partea administrativă va fi asigurată de 4 persoane.
Managerul clinicii va fi Ioan Crap, fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, iar director medical este medicul Daniela Potorac.
Pentru a da viață acestui proiect a fost nevoie de o muncă de aproape un an și jumătate, perioadă în care au fost obținute și toate avizele necesare, și acestea nu au fost deloc puține.
Clinica este dotată cu aparatură de ultimă generație, dar și cu o ambulanță proprie, tip A, achiziționată din Germania.
Cu ocazia deschiderii oficiale de ieri a avut loc și o slujbă religioasă de sfințire, slujbă oficiată de mai mulți preoți în frunte cu ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. La final, înaltul prelat a binecuvântat investiția și le-a cerut oamenilor care au gândit această afacere să dea dovadă de afecțiune pentru pacienți.
De la inaugurare nu au lipsit nici reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate, ai Direcției de Sănătate Publică Suceava, managerul Spitalului „Sfântului Ioan cel Nou” Suceava, dar și oameni din conducerea Primăriei Suceava.

Centrul este dotat cu aparatura de specialitate
Centrul este dotat cu aparatura de specialitate
Costel Corneanu și Constantin Cojocaru, oamenii care au pus pe picioare această afacere
Costel Corneanu și Constantin Cojocaru, oamenii care au pus pe picioare această afacere
IPS Pimen a binecuvântat investiția
IPS Pimen a binecuvântat investiția
Primul centru de îngrijiri paleative din municipiul Suceava a fost deschis ieri
Primul centru de îngrijiri paleative din municipiul Suceava a fost deschis ieri
Primul centru de îngrijiri paleative din municipiul Suceava a fost deschis ieri
Primul centru de îngrijiri paleative din municipiul Suceava a fost deschis ieri
Primul centru de îngrijiri paleative din municipiul Suceava a fost deschis ieri
Primul centru de îngrijiri paleative din municipiul Suceava a fost deschis ieri
Centrul de Îngrijiri Paleative "Sf. Mucenic Zenovie Doctorul"
Centrul de Îngrijiri Paleative "Sf. Mucenic Zenovie Doctorul"

Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid