Primul an în Uniunea Europeană, început și încheiat de sindicaliști cu proteste



Sindicaliștii din marile confederații au început primul an „european” cu proteste și tot așa l-au încheiat, înaintea Sărbătorilor de iarnă renunțând, în ultimul moment, la declanșarea unei greve generale la nivel național.
La sfârșitul anului trecut, membrii Cartel Alfa anunțau proteste de stradă după 15 ianuarie 2007, principala revendicare fiind stoparea creșterii prețurilor la resursele primare, care au implicații asupra tuturor costurilor din economie.
Sindicaliștii acuzau faptul că prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu „s-a grăbit” să cheme la discuții partidele politice, „uitând” de partenerii sociali. În a doua săptămână a lunii ianuarie, sindicatele și patronatele au cerut premierului Tăriceanu o întrevedere pe această temă. Câteva zile mai târziu, șeful Executivului a chemat partenerii sociali la discuții.
Tot în luna ianuarie, Confederația „Cartel Alfa” și-a exprimat nemulțumirea că autoritățile mențin salariul minim garantat de stat diferit de cel stabilit de partenerii sociali, cerând clasei politice să-și schimbe mentalitatea și să-și însușească principiile politicii sociale europene sau să-și dea demisia.
Confederația acuza Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse de faptul că nu respectă regula potrivit căreia responsabilitatea stabilirii politicii salariale pe piața muncii, precum și a unei grile de salarizare bazate pe coeficienți de ierarhizare o au partenerii sociali.
Această problemă s-a rezolvat, într-o oarecare măsură, în ultima lună a anului, când Guvernul a stabilit un salariu minim pe economie de 500 de lei, acceptat într-un final și de sindicaliști, cu condiția ca nivelul acestuia să crească la 540 de la jumătatea lui 2008.
La sfârșitul lunii februarie, sindicaliștii de la metrou amenințau cu greva generală, la care au renunțat, acceptând până la urmă oferta administrației de creștere salarială în sumă fixă, în funcție de bugetul regiei. Sindicaliștii ceruseră inițial 30 de procente în plus la salariu, oferta administrației fiind, însă, de doar 13 la sută.
Tot la sfârșitul lunii februarie, operatorii Centralei Nucleare de la Cernavodă au intrat în grevă japoneză și se pregăteau de alte proteste, cerând majorarea salariilor cu 30 la sută, dar până la urmă și cele două părți „au căzut la pace”.
În a doua jumătate a lunii martie, lucrătorii din industria metalurgică, de la Mittal Stelle Galați, au intrat în grevă de avertisment, neînțelegându-se cu administrația asupra creșterilor salariale. Protestatarii de la Mittal Steel Galați au intrat chiar și în grevă generală, pe care au suspendat-o însă după două zile, deși spuneau că nu sunt mulțumiți de sporurile financiare obținute în urma negocierilor cu administrația.
În prima săptămână a lunii mai, aproximativ nouă sute de angajați ai uzinei de elicoptere IAR Ghimbav, din județul Brașov, au intrat în grevă generală, refuzând să mai lucreze pe o perioadă nelimitată, nemulțumiți de rezultatul negocierilor purtate cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) privind plățile compensatorii în cazul privatizării companiei.
La jumătatea lunii mai, sindicatele miniere conduse de Marin Condescu au anunțat declanșarea grevei generale la complexurile energetice Turceni, Rovinari și la Societatea Națională a Lignitului Oltenia, ca urmare a deciziei de transferare a acestora la AVAS. Acțiunea a fost suspendată pe 24 mai, Guvernul angajându-se să respecte prevederile protocolului încheiat cu Federația Națională Mine Energie, în care era prevăzut, printre altele ca, în eventualitatea în care strategia energetică națională va considera privatizarea complexurilor energetice drept oportună, în cadrul negocierilor de privatizare se vor avea în vedere unele prevederi privind protecția socială a salariaților.
Odată cu venirea verii, sindicaliștii au luat o „vacanță de proteste”, din care au revenit la începutul lunii august, când au respins inițiativa eliminării plăților compensatorii în cazul disponibilizărilor colective propusă de ministrul Muncii, Paul Păcuraru, considerând că în prealabil trebuia să aibă loc o discuție între partenerii sociali, în urma căreia să fie luată o hotărâre.
Sindicaliștii apreciau că Guvernul trebuie să ofere alternativă la forța de muncă disponibilizată și că mai înainte de disponibilizări, trebuie văzut dacă există capacitate de absorbție și dacă poate fi asigurată reconversia în piața muncii.
În luna octombrie, aproximativ două mii de membri ai sindicatelor portuare din Constanța, Brăila și Galați au încetat lucrul două ore, nemulțumiți de faptul că autoritățile nu au luat măsuri pentru stoparea muncii la negru.
Și fermierii au pichetat, în octombrie, timp de trei zile, sediul Ministerului Agriculturii, aducând cu ei bidoane de lapte și piei de vacă, dar și un vițel, nemulțumiți de rezultatul negocierilor cu autoritățile în ceea ce privește finanțarea zootehniei. Crescătorii de animale cereau Guvernului finanțarea acestui sector, respectiv subvenționarea fermierilor care au mai puțin de trei vaci, susținând că aceștia produc 80 la sută din laptele comercializat pe piață.
Cele mai ample proteste au început însă odată cu ultima lună de toamnă.
La începutul lui noiembrie, cele cinci confederații declanșau conflictul de muncă pentru că angajatorii nu au stabilit salariul minim pe economie pentru anul 2008, sindicatele cerând ca nivelul acestuia să nu fie mai mic de 700 de lei. Partea patronală a oferit însă doar 480 de lei, propunere calificată drept „jignitoare” de către sindicaliști, care au „promis” în schimb că vor ieși în stradă.
După mai multe întâlniri eșuate, în decembrie, cele trei părți – sindicatele, patronatele și Guvernul – au căzut de acord asupra salariului minim unic pe 2008: 500 de lei și promisiunea că, dacă indicatorii economici permit, nivelul acestuia va ajunge la 540 de lei din a doua jumătate a anului viitor. Un alt câștig al discuțiilor a fost cel privind existența unui singur salariu minim, sindicaliștii apreciind că, astfel, România se aliniază la nivelul țărilor UE în acest sens.
Astfel, marea grevă generală la nivel național s-a stins, însă sindicaliștii au decis să nu renunțe la amendamentele aduse de partea sindicală la Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat și cea privind „recâștigarea dreptului la grevă”. Pentru „recâștigarea dreptului la grevă”, sindicaliștii din toată țara au pichetat, la începutul lunii decembrie, sediile prefecturilor.
Membrii celor cinci confederații sindicale au apreciat că bugetul prezentat de Guvern este „ostil salariaților”. Ei amenințau că vor recurge la proteste dacă „erorile” existente în acest act normativ nu vor fi eliminate în urma discuțiilor cu partidele politice și partenerii sociali. Protestele au și avut loc și s-au încheiat chiar cu câteva zile înainte de Craciun, când parlamentarii au votat Legea bugetului de stat pe 2008, fără a ține cont de amendamentele reprezentanților salariaților.
Amendamentele sindicaliștilor la proiectele legii bugetului de stat și asigurărilor sociale de stat vizau contribuțiile angajatorilor la fondul de risc pentru accidente și boli profesionale, care s-au redus de la 0,4 la sută la 0,04 procente, „ceea ce face ca sistemul să nu mai poată funcționa”, contribuțiile pentru sănătate, reduse de la 6,5 la 5,5 la sută.
Sindicaliștii apreciau că până se vor face investiții în securitatea la locul de muncă, până când vor fi eliminate riscurile de accidente și boli profesionale este nevoie de un fond de asigurări pentru aceste accidente, capabil să răspundă nevoilor reale ale celor care au de suferit în astfel de evenimente.
Pentru aceste motive, membrii a patru confederații sindicale au pichetat, trei zile, în timpul discuțiilor din cadrul Legislativului pe tema acestor proiecte de lege, sediul Parlamentului, cerând parlamentarilor să țină cont de ele.
Parlamentarii au votat în 20 decembrie – ultima zi a pichetelor din acest an ale sindicaliștilor – Legea Bugetului de Stat pe 2008, fără însă a ține cont de solicitările sindicaliștilor.
Nemulțumiți, sindicaliștii au cerut președintelui Traian Băsescu să nu promulge legea și s-o returneze Parlamentului pentru modificări, considerând că, în forma în care a fost adoptat, va fundamenta o politică „profund antisocială, cu efecte dramatice pe termen mediu și lung”.
Și sindicaliștii din educație au recurs la proteste în ultima lună a anului. Astfel, peste două sute de membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au pichetat, pe 19 decembrie, sediile Guvernului, Parlamentului și Ministerului Economiei și Finanțelor, cerând, printre altele, majorări salariale pentru o parte a cadrelor didactice, acordarea unitară a tichetelor cadou și a premiului anual în decembrie. Membrii Federației „Spiru Haret” au organizat și o grevă de avertisment de două ore.
Doar una dintre solicitări a fost soluționată, respectiv majorarea salariilor cu zece la sută pentru cadrele didactice debutante, cu definitivat și cu gradul didactic II, începând de la 1 ianuarie 2008. Nemulțumiți, liderii FSLI și cei ai Federației „Spiru Haret” au spus că vor continua acțiunile de protest până la soluționarea favorabilă a tuturor solicitărilor.
Profesorii au solicitat începerea negocierilor privind creșterile salariale care se vor acorda în anul 2008 și o nouă lege a salarizării în sistemul educațional.Sindicaliștii vor intra astfel în al doilea an al României ca stat membru al Uniunii Europeane doar cu o parte din cereri rezolvate și cu foarte multe amânate.
Ca răspuns la aceste amânări și supărați pe parlamentari, sindicaliștii au promis o campanie de convingere a românilor să nu mai voteze PNL și PSD, care în opinia lor sunt „principalii vinovați” pentru actuala Lege a Bugetului pe 2008.
În condițiile multitudinii de revendicări nerezolvate, multe dintre ele care nu mai țin strict de salarizare, previziunea viitoarelor acțiuni sindicale nu este deloc liniștitoare pentru guvernanți. Cu toate acestea, unificarea mișcării sindicale românești, de atâtea ori discutată și chiar aproape convenită în anul care a trecut, este încă așteptată.