Efectele controlului ordonat de prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, asupra deținătorilor de permis de conducere și certificat de handicap vizual grav și accentuat încep să se vadă. Primele 20 de persoane aflate în această situație, dintre cele 283 depistate, sunt chemate, în data de 11 noiembrie, la Comisia de evaluare a adulților cu handicap. La comisie trebuie să prezinte rezultatul unui nou examen oftalmologic, ancheta socială și dovada retragerii permisului de conducere din motive medicale. Programarea la comisie a început cu cei mai tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani.
Până acum, deja trei posesori de certificat de handicap, cu vârste între 50 și 60 de ani, au mers din proprie inițiativă la comisie și au cerut anularea certificatului pe motiv că li s-a îmbunătățit vederea.
Comisia a trimis, până la această dată, invitații la reevaluare pentru 100 de orbi cu permis de conducere, iar dintre acestea nouă plicuri au fost returnate. La șase motivul a fost că destinatarul nu mai locuiește la adresa aflată în baza de date a Direcției de Asistență Socială. Explicația plății indemnizației, în condițiile unui alt domiciliu decât cel din dosar, a fost aceea că beneficiarii primeau banii în cont și nu prin mandat poștal.
Circa 10 posesori de certificat de handicap au solicitat anularea permisului de conducere
Deoarece legislația prevede că orice schimbare a adresei de reședință se comunică Direcției de Asistență Socială în maximum 48 de ore, din data de 1 noiembrie plata indemnizației de handicap pentru cei șase „destinatari necunoscuți” a fost sistată.
În ceea ce privește solicitările de anulare a permisului de conducere din motive medicale, șeful Poliției Rutiere, Liviu Sfichi, a declarat că de la începutul acestui an s-au înregistrat 33 de cereri de anulare a permisului auto, dintre care 24 numai în ultimele două săptămâni.
Mai menționăm că anularea certificatului de handicap presupune pierderea unei indemnizații lunare de 234 de lei, 12 bilete de călătorie pe an și a facilităților la plata taxelor și impozitelor.
La reevaluarea din data de 18 noiembrie sunt programate 40 de persoane, la fel ca și la următoarele care vor avea loc până la sfârșitul acestei luni. Ultima categorie de șoferi reevaluați o reprezintă cea a persoanelor peste 70 de ani.