Pensiile ocupaționale ridică o problemă de accesibilitate, primii beneficiari urmând să fie funcționarii publici pentru că în mediul privat nu sunt angajatori puternici care să poată prelua o asemenea sarcină, a declarat joi, președintele APAPR, Crinu Andănuț.
Prezent la Mediafax talks about Private Pensions, Adănuț este de părere că primele pensii ocupaționale vor fi cele adresate persoanelor din sistemle specializate care sunt transferate în sistemul public.
„Cred că funcționarii publici vor avea acces la aceste pensii prin acțiuni coordonate la nivelul ministerelor. Ei ar putea fi primii beneficiari. Ce ne facem cu mediul privat? Nu văd angajtori puternici care să poată să preia o asemenea sarcină”, a afirmat președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
El a dat ca exemplu domeniul construcțiilor, care nu va putea susține și nu se va putea lansa în asemenea discuții pentru că situația economică nu permite acest lucru.
„Cred că cei din privat nu vor avea acces la pensii ocupaționale. Cred că trebuie să ne aplecăm cu un ochi tehnic mult mai atent pe problemele pe care le ridică această lege”, a spus Andănuț.
El a atras atenția și asupra faptului că pensiile facultative (Pilonul III) se află sub așteptări, precizând că marii angajatori au dat înapoi în ultimii doi ani.
„Marile companii nu se angajează acum la plată. Dacă investesc în organizarea unui administrator pentru pensii ocupaționale e nevoie de fonduri semnificative și dacă nu se plătesc din prima zi taxe de administrare, nu poate fi un succes. Suntem foarte precauți”, a mai spus președintele APAPR.
El a recomandat luarea în calcul a unor facilități fiscale pentru pensiie ocupaționale.
Legea pensiilor ocupaționale va fi aoptată de Guvern și trimisă în Parlament până în 20 martie, a declarat ministrul Muncii, Ioan Botiș.
Demniarul a precizat că proiectul de lege se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului și 20 martie este termenul final până la care legea trebuie să ajungă în Parlament.
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Doina Pârcălabu, a declarat că proietul de lege privind pensile ocupaționale arată așa cum a fost acesta prevăzut în legea pensiilor publice, în care a fost necesară apariția unui articol distinct privind elaborarea noului act normativ.
„Acest lucru a fost asumat politic. Orice discuții privind legea pensiilor ocupaționale sunt lipsite de sens. Există o obligație asumată de forul legislativ, proiectul este deja public”, a mai spus Pârcălabu.