Primii șapte proprietari ale căror case naționalizate în perioada regimului comunist nu pot fi retrocedate au primit acțiunile la Fondul Proprietatea oferite în locul imobilelor, printre aceștia numărându-se un bulibașă, un polițist și un pensionar, majoritatea dintre ei recunoscând că nu știu ce e bursa.
Primii beneficiari ai titlurilor de proprietate, selectați în ordinea dosarelor depuse, au primit acțiunile de la premierul Călin Popescu Tăriceanu, într-o scurtă ceremonie organizată la Palatul Victoria.
Valoarea totală a certificatelor înmânate acestora se cifrează la 8,7 milioane lei (circa 2,4 milioane euro).
Unul dintre primii acționari a fost bulibașa Badea Gheorghe, care a precizat cu mândrie că are 10 copii și 58 de nepoți și „stăpânește” populația romă din șapte comune.
„Eu fac liniște de la A la Z și potolesc pe fiecare la locul lui”, a afirmat bulibașa.
El a primit acțiunile în schimbul unei vile care i-a fost confiscată în regimul comunist și care în 1986 valora, potrivit propriilor estimări, 211.000 lei vechi. Bulibașa a recunoscut că nu cunoaște mecanismele de funcționare a bursei și nu știe cum își poate valorifica titlurile pe piața de capital.
„Tată, deocamdată nu știu mai nimic despre bursă, dar o să-l întreb și eu pe ăla, pe celălalt și mă dumiresc”, a spus Badea Gheorghe.
Și ceilalți acționari au mărturisit că se confruntă cu aceeași problemă, unul dintre aceștia, care a revendicat o fostă fabrică de pâine din vecinătatea Palatului Victoria, afirmând că va consulta mai mulți brokeri despre care a auzit că „se pricep la astfel de lucruri și dau sfaturi bune”.
Un alt nou acționar, pensionar, a declarat că este decis să își vândă acțiunile pentru a-și îngriji sănătatea cu banii pe care îi va obține în schimbul titlurilor.
„Am auzit că puține burse sunt profitabile, nu știu deocamdată cum o să fac, dar sigur scap de acțiuni. Am lucrat la CAP, sunt bolnav pentru că am dus o viață grea și am nevoie de bani pentru sănătate”, a explicat acesta.
Printre primii acționari la Fondul Proprietatea se numără și un polițist care s-a prezentat în uniformă. Încordat și emoționat, el a părăsit sala imediat ce premierul și-a încheiat discursul.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că decizia Guvernului de a acorda acțiuni în schimbul unor imobile naționalizate trebuie înțeleasă ca un gest reparatoriu necesar față de persoanele care și-au pierdut averea în timpul regimului comunist.
El a amintit ca România a parcurs o perioadă dificilă la începutul anilor 90, „când numai enunțarea dreptului la proprietate stârnea o adversitate de neimaginat”.
„Au fost acuzații de care astăzi ne putem aduce aminte, probabil amuzându-ne: «Nu ne vindem țara! Au venit înapoi moșierii!»;. Am avut mare ghinion că acea clasă politică ce a condus România în anii ’90 a înțeles să facă să prevaleze mai degrabă lupta de clasă și nu lupta pentru principiile democratice”, a spus Tăriceanu.
Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 pentru despăgubirea foștilor proprietari de imobile deposedați de regimul comunist, cărora nu li se mai pot restitui în natură bunurile confiscate și care vor primi în schimb acțiuni.
Fondul are în portofoliu acțiuni la 114 companii românești, capitalul său social fiind de circa 14 miliarde de lei (aproximativ 3,9 miliarde de euro). Acțiunile fondului vor fi listate la Bursa de Valori București și la o bursă internațională.
Fondul va funcționa pentru o perioadă de zece ani, cu posibilitate de prelungire.
Primii acționari la Fondul Proprietatea: un bulibașă, un polițist, pensionari
