Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins ieri contestațiile primilor 15 arestați în cazul de corupție de la PTF Siret, în care sunt cercetate 59 de persoane.
Magistrații au hotărât că cele 15 persoane trebuie să stea după gratii pentru 29 de zile, așa cum a decis Curtea de Apel București vineri dimineață. Cei 15 sunt: agent-șef adjunct Adrian Holcă (33 de ani), din comuna Pătrăuți, agent principal Daniel Grigoraș (36 de ani), din municipiul Rădăuți, agent Vasile-Ovidiu Sasu (28 de ani), din municipiul Suceava, agent-șef principal Constantin Doru Andrișan (36 de ani), din municipiul Suceava, agent Iulian Radu (32 de ani), din municipiul Suceava, agent-șef Mihai Doru Tocilă (43 de ani), din Siret, agent Elena Cozminiuc (44 de ani), din municipiul Rădăuți, agent-șef Toader Ilieși (41 de ani), din municipiul Suceava, agent-șef Cristian Filipoaia (37 de ani), din municipiul Suceava, agent principal Florin Constantin Matei (25 de ani), din municipiul Suceava, agent Andrei Ciobanu (25 de ani), din municipiul Suceava, agent-șef adjunct Mihaela Elena Cosic (29 de ani), din municipiul Rădăuți, agent-șef adjunct Sorin Sumanaru (36 de ani), din municipiul Suceava, agent-șef adjunct Vasile Secrier (34 de ani), din municipiul Rădăuți și agent principal Virgil Jităriuc (42 de ani), din municipiul Rădăuți.
Și ceilalți 44 de inculpați în cazul de corupție de la Vama Siret, printre care și comisarul-șef Aurel Anea, șeful PTF Siret, au contestat la ICCJ deciziile de arestare preventivă, care se vor judeca începând de astăzi.
Care sunt acuzațiile
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret a fost constituit un grup infracțional organizat format din lucrători de poliție și lucrători vamali având ca scop strângerea unor importante sume de bani, sub formă de mită, ca urmare a trecerii cu vederea, nedenunțării și neconstatării a unor infracțiuni sau contravenții comise la trecerea frontierei de stat a României, fiind vorba în special de tolerarea traficului de țigări.
Concret, în perioada menționată, cei 54 de inculpați, în calitate de lucrători de poliție la PTF Siret, în baza unei înțelegeri prealabile, au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, în mod repetat, importante sume de bani și bunuri de la persoane care au tranzitat frontiera. Sumele de bani erau luate pentru ca lucrătorii de poliție să le permită mituitorilor introducerea în România a unor bunuri, în general țigări din Ucraina peste limita legală admisă.
Potrivit anchetatorilor, pentru a trece frontiera cu 30 de cartușe de țigări, o persoană oferea lucrătorului vamal aproximativ 150 lei drept mită, iar polițistului 50 de lei. Sumele primite de polițiștii care lucrau pe o tură variau între 7.000-8.000 lei până la 20.000-25.000 lei, în condițiile în care într-o tură lucrau aproximativ 10-12 persoane.