– Andreea și Viorica, de 28, respectiv 32 de ani, sunt primele femei jandarm din Suceava, ele putând fi văzute prin municipiul reședință de județ în timpul serviciilor de patrulare
– Ele au intrat în structura Jandarmeriei de la 1 ianuarie 2007, după ce au trecut de un examen greu și de o concurență acerbă
– Principala lor misiune este să efectueze controlul corporal al femeilor care participă la meciuri sau la alte manifestări unde se impune controlul corporal al participanților
Au renunțat la meserii specifice unei femei, care le permiteau să lucreze la birou, într-un loc „călduț” din toate punctele de vedere, și au ales uniforma de jandarm, fiind primele fete din județul Suceava angajate în serviciul de patrulare pe linie de ordine publică al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Aceasta este pe scurt povestea a două femei din municipiul Suceava, pentru care „milităria” a reprezentat întotdeauna un vis. Când au auzit că Jandarmeria Suceava a scos la concurs posturi de jandarm pentru femei, nu au ezitat în nici un fel și s-au înscris la concursuri. Chiar dacă au picat de mai multe ori, nu au renunțat și până la urmă și-au îndeplinit visul.
– Patru posturi de femei jandarm pentru controlul corporal al microbistelor
La mijlocul anului trecut, pentru a fi în ton cu prevederile Uniunii Europene, dar mai ales pentru că aveau nevoie de femei care să participe efectiv la misiunile de asigurare a ordinii la manifestări de orice fel, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a scos la concurs, pentru prima dată, patru posturi de subofițeri pentru femei. Cea mai importantă sarcină de serviciu a fetelor era legată de controlul corporal al persoanelor de sex feminin care participă la competițiile sportive din județ. „ Angajații noștri de sex masculin nu pot face control corporal asupra femeilor care vin la meciuri. În condițiile în care noile norme privind securitatea de pe stadioane și din sălile de sport devin din ce în ce mai aspre, am considerat că este imperios necesar să încadrăm în rândurile noastre și femei”, a declarat maiorul Iulian Sveduneac, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava. În restul timpului, fetele aveau ca sarcină de serviciu patrularea pe linie de ordine publică, urmând a lucra în echipe mixte.
– Lucrau ca operator calculator și ca gestionar
La întrecere s-au înscris și Andreea și Viorica, în vârstă de 28, respectiv 32 de ani, ambele din municipiul Suceava. Una lucra ca gestionar la o societate comercială, iar cealaltă era referent operator calculator în cadrul Casei de Pensii Suceava. De mici, cele două și-au dorit să lucreze în cadrul poliției, armatei sau jandarmeriei. Au dat examene la școlile militare, dar nu au reușit să intre. „Am participat la 3 examene, unde am fost supusă la probe fizice și teoretice dificile. Gândiți-vă că eram 26 de fete pe patru locuri, concurența era foarte mare. La a treia examinare am reușit să promovez, iar atunci în familia mea a fost o adevărată sărbătoare”, spune Viorica, care momentan activează cu gradul de plutonier major. Spune că foarte grea i s-a părut proba de rezistență, și recunoaște că a avut și mult noroc.
– Trage la perfecție cu pistolul
După ce a trecut de examen, Viorica a fost inclusă într-un program de pregătire, fiind instruită cu privire la trasul cu arma. Astăzi, la doar două luni de la angajare, este cea mai apreciată trăgătoare cu arma din rândul celor patru fete, ba mai mult, trage mai bine și decât alți colegi cu state vechi în această meserie. Chiar și așa, perioada de instruire este departe de a fi încheiată, Viorica urmând să treacă printr-un amplu curs de perfecționare de tras cu arma. Cealaltă colegă venită din afara sistemului, Andreea, are o poveste aproape identică. A încercat să intre la o școală militară, însă a dat greș. Când a auzit că Jandarmeria angajează fete pentru munca de teren, s-a prezentat fără ezitare la concurs. „Am reușit să intru la a patra încercare, chiar la ultimul concurs care se mai organiza. Probele fizice au fost ușoare pentru mine, deoarece am alegat zilnic, luni la rând, pe la Cetate. Mai greu a fost la testele scrise, însă până la urmă am reușit”, rememorează Andreea. Acum are gradul de plutonier, și este mândră de ceea ce face.
– Au debutat ca „pipăitoare” la meciul de handbal dintre Suceava și Steaua
La recenta partidă de handbal masculin dintre Universitatea Suceava și Steaua București, desfășurată pe 24 februarie, a fost prima dată când femeile jandarm au fost nevoite să-și îndeplinească misiunea de a controla corporal femeile care participă la o manifestare sportivă. A fost de altfel primul meci în care a fost nevoie de un control corporal strict, prevederea fiind introdusă recent, după actele de violență petrecute într-o sală din București. „Chiar dacă am fost poate privite mai ciudat, nu am avut parte de comentarii răutăcioase din partea spectatorilor. Noi ne-am făcut meseria și suntem pregătite să intervenim cu orice ocazie”, spun fetele. Ambele au familie, sunt căsătorite, și spun că soții au fost alături de ele de la început și nu au nimic împotriva meseriei lor, chiar dacă asta presupune să lipsească și noaptea de acasă. După cum aminteam, de la 1 ianuarie 2007, în cadrul Jandarmeriei Suceava sunt angajate patru femei. Dacă Andreea și Viorica, cele două fete prezentate în acest material, nu au avut nici o tangență cu „milităria” înainte de a da probe la jandarmi, celelalte două sunt proaspete absolvente ale școlii de subofițeri. Una dintre ele lucrează în municipiul Suceava, în timp ce cealaltă este încadrată la Postul Montan de Jandarmi Vatra Dornei.
Cu pistol, spray lacrimogen, cătușe și baston la purtător
În timpul serviciului de patrulare pe care îl fac în ture în echipe mixte, fetele sunt dotate cu baston, spray lacrimogen, cătușe și pistol. În cele două luni de muncă în cadrul Jandarmeriei, fetele au intervenit la scandaluri sau au percheziționat cerșetoare violente, însă nu au trecut încă prin momente foarte dificile. „Suntem încântate că lucrăm în domeniul acesta pe care întotdeauna l-am apreciat. Ne înțelegem foarte bine cu colegii, colectivul e mult peste ceea ce am întâlnit până acum și suntem sigure că am face față cu brio unei situații limită”, ne-au spus convinse cele două.
Premieră
Primele sucevence care au dat haina civilă pe uniforma de jandarm



