Cel mai mare proiect de amenajare urbană demarat în municipiul Suceava după Revoluție, de realizare a primelor două parcări subterane și de modernizare a zonei centrale, va fi pus în practică de firma General Construct Suceava.
Licitația de atribuire a lucrărilor din acest proiect a avut loc ieri, la ora 12.00, când au fost deschise ofertele depuse. Deși licitația a fost organizată la nivel național, prin sistemul electronic de licitații (SEAP), o singură firmă, General Construct Suceava, s-a înscris la licitație, după cum a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Aceeași firmă a câștigat și licitația de executare a lucrărilor pregătitoare pentru realizarea parcărilor subterane, prin consolidare a zonei centrale cu peste 500 de piloni secanți, turnați de jur-împrejurul perimetrului pe care se vor amenaja parcajele subterane.
Lucrările pregătitoare, începute la finele lunii octombrie, au avansat destul de bine, fiind utilizate trei utilaje speciale de foraj la mare adâncime, în puțurile create fiind turnați apoi pilonii de stabilizare a zonei centrale.
Realizarea efectivă a parcărilor subterane va demara în primăvară, la finele lunii mai, sau cel târziu în luna iunie, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de doi ani.
Amenajarea primelor două parcări subterane din Suceava cuprinde mai multe categorii de lucrări, inclusiv refacerea și modernizarea zonei centrale.
Costul total al lucrărilor se cifrează la peste nouă milioane de euro, din care peste opt milioane de euro o reprezintă finanțare europeană nerambursabilă, iar peste un milion de euro sunt alocați de Primăria Suceava pentru lucrările de consolidare.
Principala componentă a investiției demarate ieri este cea de creare a două parcaje subterane, unul cu o capacitate de 107 locuri, în zona fântânii arteziene, și altul cu o capacitate de 55 de locuri, care vine amplasat între Casa de Cultură și clădirea EON-ului. În total, vor fi puse la dispoziția sucevenilor 162 de noi locuri de parcare, într-una din cele mai aglomerate zone din oraș.