Rebekah Brooks, fostă protejată a magnatului media Rupert Murdoch, și alte cinci persoane, între care și soțul său, au fost inculpate marți în cadrul scandalului interceptărilor telefonice care afectează presa, poliția și clasa politică britanică, a anunțat Parchetul, citat de AFP.
Cele șase persoane au fost inculpate pentru „obstrucționarea cursului justiției”, a anunțat Alison Levitt, reprezentanta Parchetului.
Acestea sunt primele inculpări în acest caz petrecut la tabloidul News of the World, care a determinat-o pe Rebekah Brooks să demisioneze în iulie din postul său de directoare a News International, trustul din care fac parte ziarele britanice ale grupului lui Rupert Murdoch.
Într-un comunicat publicat cu câteva minute înainte de anunțul oficial al inculpării lor, Brooks și soțul său Charlie au „deplâns această decizie injustă și care are baze slabe”.
Printre celelalte persoane inculpate marți figurează asistenta personală a lui Rebekah Brooks, Cheryl Carter, responsabilul cu securitatea al News International, Mark Hanna, șoferul lui Rebekah Brooks, Paul Edwards, care era angajat de News International, precum și Daryl Jorsling, care era responsabil cu securitatea lui Brooks.
Rebekah Brooks a ocupat în perioada 2000-2003 postul de redactor șef al News of the World, pe care Rupert Murdoch l-a închis în iulie din cauza scandalului interceptărilor.
Conform poliției, acest tabloid a interceptat circa 800 de persoane la începutul anilor 2000, pentru a obține subiecte senzaționale.
Potrivit actului de inculpare citit marți, cele șase persoane au fost inculpate pentru că au încercat să ascundă dovezi de poliție, care ancheta acest scandal.
„Între 6 și 9 iulie 2011, Rebekah Brooks și Cheryl Carter au conspirat pentru a lua șapte cutii cu documente din arhivele News International”.
„Între 15 și 19 iulie, Rebekah Brooks, Charles Brooks, Mark Hanna, Paul Edwards și Daryl Jorsling (…) au conspirat pentru a ascunde de poliție documente, calculatoare și material electronic”, se arată în actul de acuzare citit de reprezentanta Parchetului.
Brooks riscă să fie inculpată și pentru corupție și interceptări ilegale. Ea a fost arestată prima dată în iulie, apoi în compania soțului său în martie. Ei au fost ulterior eliberați sub cauțiune.
Pe de altă parte, poliția a arestat marți alte două persoane suspectate de corupere a polițiștilor în acest caz cu multiple ramificații.