O procedură chirurgicală în premieră pentru zona Moldovei a fost realizată cu succes în această săptămână la Centrul de excelență în cardiologie și radiologie intervențională ARES din cadrul Spitalului Județean de Urgență. Două femei, de 52 și 55 de ani, care sufereau de anevrism cerebral au fost salvate de o echipă de medici suceveni, asistați de un specialist din Italia. În locul unei operații complicate pe creier, medicii au folosit o metodă revoluționară, care constă în implantarea unui stent special pentru devierea fluxului de sânge din vasul de sânge bolnav și cu ajutorul căruia în final se reface vasul. Marele avantaj al noii tehnici este că nu se intervine direct pe creier, prin deschiderea cutiei craniene, ceea ce înseamnă o reducere a riscului de deces sau complicații cerebrale cu sechele pe viață. În plus, și perioada de recuperare a pacientului este mai mică, acesta putând pleca acasă și fiind apt să-și reia activitățile obișnuite după numai patru zile de la intervenție.
Operațiile au fost efectuate împreună cu specialistul italian în radiologie intervențională Rosario Papa
Pentru tratarea celor două femei, specialistul sucevean în radiologie intervențională Mihai Crețeanu Jr. a făcut echipă cu colegul său italian Rosario Papa din Messina și anesteziștii Spitalului Județean de Urgență Dorin Stănescu și Cristina Tiron. Intervențiile de embolizare a anevrismului cerebral au fost efectuate marți, la Centrul ARES, și sunt primele realizate până acum în zona Moldovei.
Tehnica de care au beneficiat sucevencele a fost introdusă în țară în 2011 (la Târgu Mureș), iar de atunci medicii români au mai efectuat doar cinci intervenții de acest gen, în afara celor două practicate în județul nostru în cursul acestei săptămâni.
Potrivit dr. Mihai Crețeanu Jr., un anevrism reprezintă o zonă dilatată la nivelul unui vas de sânge și poate fi mortal în cazul în care se rupe și provoacă o hemoragie. Practic, un sfert dintre pacienții cu ruptură de anevrism nu ajung la spital la timp pentru a fi salvați. Cei care ajung, necesită intervenție chirurgicală deschisă pentru reconstrucția vasului de sânge afectat sau embolizare, la aceasta din urmă apelând și echipa centrului ARES din Suceava. Embolizarea de anevrism cerebral se face sub ghidaj radiologic și este mai sigură decât operația clasică, fiind asociată cu o rată mai mică de complicații și mortalitate.
Embolizarea de anevrism cerebral, o metodă de tratament minim invaziv endovascular
Practic, este vorba de o metodă de tratament minim invaziv endovascular, nouă chiar și pentru spitalele din străinătate. Tehnica presupune implantarea unui dispozitiv medical de tip „flow diverter pipeline” (realizat de compania Covidien), pentru readucerea vasului de sânge bolnav către forma și dimensiunea naturală.
Sucevencele supuse acestei proceduri de ultimă generație au fost diagnosticate cu anevrism cerebral nerupt dar simptomatic, în urmă cu o săptămână. Semnele care le-au trimis la medic au fost durerile puternice de cap, iar primul pas în tratarea afecțiunii lor a constat în efectuarea unor explorări de rezonanță magnetică. Investigațiile imagistice au evidențiat dilatarea unor vase de sânge care se puteau rupe oricând. Operațiile de embolizare au durat câte două ore și jumătate și au decurs fără probleme, evoluția pacientelor fiind bună. Costurile embolizării, care nu sunt deloc de neglijat, au fost suportate în cea mai mare parte de Spitalul Județean de Urgență, prin Consiliul Județean Suceava, iar restul de paciente.
Centrul ARES
Primele embolizări de anevrism cerebral din Moldova, efectuate cu succes la Suceava
