Fotbal - juniori C

Primele două clasate au câștigat fără luptă



Întrucât Rarăul Câmpulung Moldovenesc, Dorna Vatra Dornei și Avântul Baia s-au retras din campionat după finalul turului, iar Foresta Râșca nu s-a prezentat la meciul cu CS Gura Humorului, în etapa a XVIII-a a campionatului juniorilor C nu s-au disputat decât patru partide. În urma rezultatelor înregistrate, situația la vârful clasamentului a rămas neschimbată înaintea derbiului din runda viitoare, care opune primele două clasate, Sporting Suceava și CS Gura Humorului.
În altă ordine de idei, Asociația Județeană de Fotbal a decis ca formația Stejarul Cajvana să fie acceptată în competiție începând din retur în locul grupării Dorna Vatra Dornei, fără însă ca rezultatele Stejarului să fie trecute în clasament, toate jocurile disputate de această echipă urmând să aibă caracter neoficial. Echipa din Cajvana a reușit totuși să producă deja rumoare printre celelalte competitoare, izbutind două victorii în primele lor două meciuri disputate la acest nivel: 10-0 în deplasare cu Foresta Râșca și 3-1 pe teren propriu cu mult mai bine cotata Sporting Suceava.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XVIII-a a juniorilor C:
Școala de Fotbal Rădăuți – Rarăul Câmpulung Moldovenesc 3-0
CN Nicu Gane Fălticeni – Avântul Baia 3-0
AS Cașuba și Gălușcă Suceava – Zimbrul Siret 0-2
Dorna Vatra Dornei – Sporting Suceava 0-3
CS Gura Humorului – Foresta Râșca 3-0
LPS Suceava – Rapid Suceava 3-1
Cetatea Suceava – CS Sport Style Suceava 0-0
CSS Rădăuți – Bucovina Fundu Moldovei 4-1
Clasament:
1. CS Gura Humorului 18 17 1 0 73 – 9 69p
2. CS Sporting Suceava 18 17 0 1 126 – 4 68
3. CSȘ Rădăuți 18 13 1 4 45 – 26 53
4. Bucovina Fundu Moldovei18 10 4 4 41 – 28 44
5. LPS Suceava 18 10 2 6 41 – 33 42
6. FC Cetatea Suceava 18 8 3 7 47 – 40 35
7. CS Sport Style Suceava 18 8 3 7 28 – 27 35
8. Rapid CFR Suceava 18 8 0 10 38 – 37 32
9. Zimbrul Siret 18 7 3 8 27 – 28 31
10. Dorna Vatra Dornei 18 7 1 10 27 – 38 29
11. CN Nicu Gane Fălticeni 18 6 4 8 25 – 45 28
12. AS Cașuba & Gălușcă 18 4 2 12 25 – 51 18
13. Avântul Baia 18 4 2 12 31 – 68 18
14. Școala de Fotbal Rădăuți18 4 2 12 21 – 61 18
15. Rarăul Câmpulung 18 3 0 17 17 – 71 12
16. Foresta Râșca 18 2 2 14 16 – 68 10
Notă: La victorie se acordă 4 puncte!