Primii suceveni care au avut curaj să folosească un sistem care utilizează doar apa și aerul pe post de agent termic sunt fostul subprefect Angela Zarojanu și sora ei, Iuliana Stoica. Cele două surori au decis, în urmă cu doi ani, să-și construiască fiecare câte o casă în zona Moara și au fost tentate de sistemele de încălzit care funcționează cu energie alternativă, cu atât mai mult cu cât la vremea respectivă guvernul liberal anunțase intenția de lansare a unui program prin care cei care ar apela la astfel de sisteme ar plăti doar 10 la sută din costuri, restul urmând a fi suportat de stat.
Un alt motiv pentru care familiile Zarojanu și Stoica au ales încălzirea apă-aer a fost acela că, în zona caselor lor, alternativa era doar centrala pe lemne, care presupune alimentarea permanentă cu combustibil. „Nici eu, nici sora mea nu ne vedeam punând lemne pe foc la centrală o dată sau de două ori pe zi. Soțul meu este născut în oraș și a trăit la oraș toată viața, deci nu era nimeni care să se priceapă cât de cât la asta. Am văzut astfel de sisteme utilizate pe scară largă în Franța și Germania și am căutat o firmă în Suceava care să facă același lucru și la casele noastre”, ne-a declarat Angela Zarojanu.
Au găsit firma, au găsit echipamentele, iar la montaj a venit și reprezentantul furnizorului din Germania pentru a se asigura că lucrurile au fost făcute cum trebuie.
Conform tehnicianului român care s-a ocupat de instalația de încălzire, Sergiu Pîțu, centralele locuințelor Zarojanu și Stoica funcționează pe principiul frigiderului, cu o pompă de căldură aer-apă ce recuperează căldura exterioară. Circuitul agentului termic (apă sau apă cu antigel) este închis, subteran, între pompa de căldură și instalația de încălzire din casă. În casă nu sunt țevi sau calorifere, ci convertoare cu termostat, cu temperatura reglabilă în fiecare încăpere. Legătura cu rețeaua exterioară de apă se face doar pentru apa caldă menajeră.
Vara, sistemul de încălzire devine instalație de aer condiționat
Vara sistemul funcționează ca o instalație de aer condiționat. Pompele sunt alimentate electric, cu curent trifazic, cu preț de facturare mai redus decât cel monofazic. Pompa are o putere instalată de 11 kW și la un factor de utilizare de 60 la sută, în lunile de vârf ar însemna un consum de 6-7 kW/oră.
„După egalizarea temperaturii în toate camerele și într-o casă cu o izolare termică foarte bună, cum este cea a doamnei Zarojanu, factorul de utilizare scade destul de mult, deci practic centrala pornește rar. Este o instalație fiabilă, cu energie curată, fără pericol în exploatare și o amortizare mai rapidă, față de alte sisteme”, ne-a spus Sergiu Pîțu.
Costul total al sistemului de încălzire, cu toate echipamentele și montarea a fost de circa 24.000 de euro, deci 12.000 de euro pentru fiecare familie.
„Suntem foarte mulțumiți. Toată iarna am avut în casă 25 de grade Celsius, locuința a fost construită din lemn și înmagazinează căldura foarte bine, nu avem costuri mai mari decât la o casă cu încălzire clasică și, în plus, stăm într-o casă ecologică. Cred că acesta este viitorul”, a spus Angela Zarojanu.
Tot la energie alternativă a apelat și pentru iluminatul curții, folosind lămpi care peste zi înmagazinează energia solară și luminează noaptea.
Sistemele de încălzire ecologică, finanțate 90 la sută de stat, prin administrațiile locale
Fostul subprefect de Suceava a mai spus că va depune documentația pentru decontarea cheltuielilor în sistemul de încălzire, numai că modul în care noul guvern a modificat legislația reduce această șansă la aproape zero.
Fostul guvern concepuse programul „Casa verde” după modelul celui de înlocuire a parcului auto, în sensul că mai multe firme de instalații puteau depune oferte, Administrația Fondului de Mediu le valida pe cele care îndeplineau criteriile legale și le mediatiza. Ulterior, cetățeanul sau asociația de locatari trebuia să-și exprime dorința de a-și monta panouri solare sau pompe de căldură și trebuia să arate că dispune de cei 10 la sută din costuri, restul de 90 la sută fiind alocați de Ministerul Mediului, din taxa de poluare.
În 2009, Ministerul Mediului a alocat 125 de milioane de euro pentru finanțarea sistemelor ecologice de încălzire
Noul guvern a abrogat ghidul de finanțare, a suspendat programul la începutul acestui an, apoi l-a modificat. În noua variantă, care este aplicabilă de săptămâna trecută, destinatarii exclusivi sunt administrațiile locale.
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a stabilit că beneficiari vor fi instituțiile publice, unitățile de învățământ, spitalele, precum și persoanele fizice din cadrul asociațiilor de locatari, însă tot prin intermediul administrațiilor locale. Suma alocată programului în 2009 a fost redusă cu 40 la sută, de la 520 de milioane de lei, la 310 de milioane (125 de milioane de euro), pentru cetățeni sau asociații de proprietari, pe principiul „primul venit, primul servit”.
Firmele care vor să monteze panouri solare, pompe geotermale sau alte instalații vor participa la licitații, deci nu vor avea cote alocate, așa cum este cazul în programul Rabla, și vor avea stabilite condiții clare de îndeplinit. Licitațiile se vor derula prin procedurile normale de achiziție, deschise tuturor firmelor interesate.
Pentru ca echipamentele să fie declarate eligibile, au fost stabilite standarde clare și garanții.
Energie verde
Primele case din Suceava încălzite cu apă și aer






