Locuitorii a două blocuri din municipiul Suceava, de pe strada Mihai Viteazul, sunt primii beneficiari ai programului național de reabilitare termică a clădirilor, acestea fiind primele investiții realizate cu fonduri asigurate în proporție de 80% de la bugetul de stat și cel local.
Practic, locatarii blocurilor 12 și 14 achită doar 20% din valoarea lucrărilor de anvelopare termică a clădirii, care cuprind atât izolarea termică a pereților exteriori, a terasei blocului și planșeul subsolului, cât și înlocuirea tâmplăriei cu geamuri termopan, aceleași materiale fiind utilizate și la închiderea balcoanelor.
„Avem bucuria de a inaugura primele două blocuri din programul de reabilitare termică din municipiul Suceava. Anul acesta au fost prinse în program 1000 de apartamente, din 31 de blocuri, dar cum o parte dintre locatari nu au avut încredere că se va face ceva, au rămas în execuție doar 16 blocuri. Cetățenii de aici au avut noroc de o firmă serioasă, care a făcut lucrări de calitate și în scurt timp. Costul de reabilitare termică a unui bloc a ajuns la aproximativ cinci miliarde de lei vechi, iar în medie, pe cele 30 de apartamente, vine un cost de 750 de euro/apartament. Din ce spun specialiștii, se estimează un randament energetic de 80% pentru aceste două blocuri”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, prezent ieri la recepția primelor blocuri care vor obține certificat de eficiență energetică.
3000 de lei, izolarea termică a unui apartament de trei camere
Edilul șef al Sucevei a precizat că, pe lângă înfrumusețarea orașului, prin refacerea fațadelor blocurilor, una din principalele ținte ale acestui program este reducerea consumului de energie termică pe apartament, specialiștii susținând că acesta se poate reduce chiar și la jumătate.
Conform președintelui de asociație, Ioan Smoleac, valoarea lucrărilor la un apartament de trei camere, la care s-au înlocuit geamurile și s-a făcut anveloparea termică a clădirii, este de aproape 3000 de lei.
“Cel mai mare avantaj este pentru cei care vor vedea în factura la gaz sau energie termică diferențe în minus, și destul de substanțiale.
A avea o locuință cu un asemenea confort termic, cu certificat energetic și cu o valoare de apartament mai mare, dacă ar vrea să vândă, merită efortul de a achita cei 3000 de lei care le revin, în medie, la lucrare”, a adăugat Lucian Avram, reprezentantul firmei de construcții Agacon, care a executat anveloparea termică a celor două blocuri.
Lucrările de reabilitare termică a blocurilor 12 și 14 de pe strada Mihai Viteazul au început pe 12 octombrie 2009 și au fost finalizate în data de 20 noiembrie, deși termenul de finalizare a construcției, așa cum era prevăzut în autorizație, era de 12 februarie 2010.
Reabilitare termică gratuită, odată mansardarea blocului
Pentru ca anul viitor programul de reabilitare termică să fie extins la mai multe blocuri din Suceava, primarul Ion Lungu a venit cu o propunere pentru cei cu venituri insuficiente:
„Reținerile multora dintre cei care nu au intrat în acest proiect anul acesta este legată de lipsa banilor – cota lor din lucrare, de aceea voi intra anul viitor cu un proiect de Consiliu Local, prin care, acolo unde este cazul, să poată primăria interveni, în schimbul terasei blocului, unde să putem construi locuințe sociale și pentru tinerii care au peste 35 de ani și nu se mai încadrează în criteriile de locuințe ANL”.
Astfel, locatarii blocului respectiv nu vor mai avea nimic de achitat din contravaloarea izolării termice a blocului, conform standardelor impuse de programul național, dar vor avea exact aceleași beneficii, cu condiția să permită mansardarea blocului, iar spațiile obținute astfel să fie gestionate de primărie.
Inaugurare
Primele blocuri din Suceava, reabilitate termic cu bani de la stat și primărie
