Ucigașii suceveanului Bogdan Gabriel Pădureț, de 29 de ani, zis „Ciompi”, zis „Tony”, au fost prinși.
Un comunicat al poliției londoneze spune că în cursul zilei de ieri s-au operat șase arestări, în urma a opt percheziții care au avut loc în nordul, estul și vestul capitalei britanice. În cazul a cinci dintre cei șase arestați, toți implicați într-un fel sau altul în executarea cu sânge rece a lui „Ciompi”, polițiștii au indicat și vârstele. Este vorba de doi tineri de 19 ani, unul de 24 de ani, altul de 28 de ani și al cincilea în vârstă de 29 de ani.
Poliția britanică a făcut apel în continuare la cei care au informații despre crima din dimineața zilei de 27 noiembrie 2010 pentru a suna și a sprijini ancheta, promițând confidențialitate.
La vremea respectivă, oamenii legii din Londra au fost destul de rezervați în declarații. Singurele confirmări, venite din partea Scotland Yard, au fost acelea că „Ciompi” a căzut victimă unor profesioniști. „A fost o crimă premeditată și executată cu sânge rece. Pădureț era, fără îndoială, ținta”, a declarat atunci inspectorul șef Jacqueline Sebire.
Este de așteptat ca zilele următoare polițiștii londonezi să ofere și alte informații despre crima care a provocat fiori atât în sânul comunității românilor din Marea Britanie, cât și printre rudele și prietenii din țară ai lui „Ciompi”.
Ucis cu mai multe gloanțe
Potrivit datelor de acum mai bine de jumătate de an, „Ciompi” a fost ucis cu patru gloanțe. Acestea au fost trase, după câte se pare, dintr-un pistol de calibrul 3,8 mm. Crima s-a petrecut la ora 5.30 (7.30, ora României), când Pădureț a ajuns în fața casei în care locuia. Suceveanul a fost condus acasă cu mașina de un prieten, iar poliția crede că o motocicletă pe care se aflau două persoane a parcat la Tillingbourne Gardens cu câteva minute înaintea sosirii mașinii.
Când mașina s-a oprit, persoana de pe locul din spate al motocicletei a mers până la geamul mașinii din dreptul pasagerului, a scos un pistol și l-a împușcat pe Pădureț de patru ori, apoi a alergat la motocicletă, care a plecat cu viteză.
Ulterior, Mariana Pădureț, mama lui „Ciompi”, a mers la Londra, unde a luat legătura cu autoritățile și a spus câteva cuvinte despre fiul ei. „Pentru mine, Tony însemna totul. El a avut întotdeauna o dragoste imensă pentru oameni, el și-ar numi prietenii și rudele frați și surori. Era incredibil de generos și iertător și, în același timp, foarte modest. Avea un simț deosebit al dreptății și era mândru de tot ce făcea. Am un gol imens în suflet. Cuvintele nu pot exprima cât de mult îi vom simți lipsa. Această tragedie i s-ar fi putut întâmpla oricui. Sper că oricine are vreo informație care le pot fi de folos autorităților va avea simțul datoriei, curajul și generozitatea să declare. Vă rugăm ajutați-ne să găsim persoana care mi-a luat fiul de lângă mine”, a fost apelul disperat al Marianei Pădureț.
După finalizarea tuturor formalităților legale, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui „Ciompi” a fost adus în țară. Potrivit unei dorințe mai vechi, el a fost înmormântat la Slătioara, acolo unde locuiesc bunicii săi.