Primele 3.000 de calculatoare de tip desktop, achiziționate în cadrul programului „Un calculator pentru fiecare elev”, vor fi distribuite elevilor începând cu această săptămână, a anunțat, marți, premierul Călin Popescu Tăriceanu. El a precizat că ministrul Educației, Anton Anton, a informat în ședința de Guvern că a fost semnat contractul pentru achiziționarea calculatoarelor care urmează să fie distribuite.
Premierul a mai arătat că, până la sfârșitul anului, vor fi distribuite către elevi aproximativ 30.000 de calculatoare tip desktop, programul urmând să fie derulat și anul viitor.
Guvernul a anunțat, săptămâna trecută, că Ministerul Educației a fost autorizat, prin ordonanță de urgență, să încheie în acest an și să deruleze contractul de achiziție publică de calculatoare tip desktop pentru dotarea unităților de învățământ liceal și profesional de stat, care să fie folosite la domiciliu de elevi din clasele IX și X, pentru studiu individual.