Primejdia mărturisirii

Vorbeam cu cineva, un om bun, desigur, despre „celălalt”. De aceasta dată, „celălalt” era privit din punct de vedere religios; era cel neortodox: romano-catolic, protestant, musulmani etc. Și vorbind noi despre „ceilalți” care își zic creștini, i-am spus că nu sînt creștini, chiar dacă ei își zic așa. L-a deranjat afirmația și m-a întrebat triumfător, sigur pe argumentul subînțeles: „Ce, ei nu au Duhul Sfânt?”. Se vedea ca este sigur de răspunsul afirmativ. „Nu. Nu au Duhul Sfânt”, i-am răspuns. După un moment de blocaj din partea lui, discuția a continuat. El considera că poziția mea este una, să-i zicem, exagerat de dură; că trebuie să fii mândru, trufaș, încrezut – ca să afirmi că „celalalt” nu se mântuiește, sau ca se mântuiește doar în mod excepțional. El prefera să le lase și celorlalți șanse, chiar dacă s-au abătut de la adevăr în nenumărate puncte. „Și eu sunt păcătos, spunea el, deci cum aș putea să spun despre altul că nu se mântuiește!? Este o mândrie foarte la modă la noi la ortodocși să spunem că ceilalți nu se mântuiesc, să ne lăudăm că noi suntem deținătorii adevărului”. Recunoaștem ușor aceste cuvinte. Le-am auzit din gurile multor oameni care sunt îndoctrinați, conștient sau nu, de „ecumenism”. Și pare greu să răspunzi acestor lozinci pline de smerenie și înțelegere față de „celălalt” dacă nu ai puncte de reper cu adevărat stabilite. Cel mai bun punct de reper este Hristos.
„El fiind Calea, Adevărul și Viața”
I-am replicat, iubitului meu interlocutor, simplu, întrebându-l dacă își mai aduce aminte de Hristos, de ceea ce a făcut El pentru noi. Căci Hristos pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om. Și S-a răstignit, pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, fiind hulit, batjocorit, scuipat, bătut. Și sângele Lui cel preasfânt a picurat în țărâna Palestinei și a fost călcat în picioare de oameni, cai, măgari și câini; pentru a noastră mântuire. Și S-a pogorât până la iad propovăduind sufletelor celor robite și a înviat a treia zi, după cum proorociseră Scripturile. Și a întemeiat Biserica, al cărei Cap și este. Tot pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Iar această Biserică este Trupul Lui; iar El fiind Calea, Adevărul și Viața, și Biserica Lui este stâlp și temelie a adevărului; este una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică; iar porțile iadului nu o vor birui. Iar noi creștinii dreptcredincioși, suntem cu toții un trup, căci din aceeași pâine mâncăm, adică din Hristos-Pâinea cea adevărată care S-a pogorât din cer. Și prin El, Pâinea cea adevărată și Adevărul Însuși, crește Biserica Lui, formată din cei care vin la El să se vindece și Îl primesc pe El ca pe singurul medicament adevărat, cu tot ceea ce implică aceasta. „Ori dacă Hristos a făcut acestea pentru mântuirea noastră, cum poți să crezi ca orice credință, orice religie, orice cult mântuiește? Ce rost mai avea să vina Hristos?”.
Oricine poate pretinde că vorbește în numele lui Hristos
„Dar ei – a mai încercat prietenul să-și susțină părerea – nu vorbesc tot în numele lui Hristos?”… „Și? Oricine poate pretinde că vorbește în numele lui Hristos. Dar o și face? Chiar și diavolii pretind că vorbesc în numele lui Hristos. Dar este o minciună. Când vorbești în numele lui Hristos, nu-ți spui păreri personale, ci ceea ce spune Hristos. Ei nu fac aceasta, ei fie scot din cuvintele Lui ce-i deranjează, ori adaugă altele care practic anulează învățătura Sa. Prin aceasta, ei devin propovăduitori ai minciunii, lepădându-se de Hristos Adevărul”. Prietenul meu a fost uimit de concluzie.
Acceptând că și minciuna mântuiește, consimt la lucrarea satanei
„De ce, mi-a zis el, să pun semnul egal între orice altă religie decât Ortodoxia și minciună? Chiar dacă sunt unele diferențe, chiar crezi că anulează orice har al «celorlalți»?”. „Nu contează ce cred eu, i-am răspuns, contează ce spune Dumnezeu. Ori în Scripturi stă scris clar că Hristos este Capul Bisericii, nu al «bisericilor». În Crez, mărturisim o Biserică, nu mai multe, deci nu există decât o Biserică mântuitoare, cea care este stâlp și temelie ADEVĂRULUI! Și, ca să ne întoarcem de unde am plecat, dacă ar mântui și altele, nu mai era nevoie să vină Hristos. De aceea Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți au vestit Evanghelia în toată lumea. Pentru că și-au asumat iubirea jertfitoare a lui Hristos. Ei știau de la Dumnezeu că cel care nu crede în Iisus Hristos cum El S-a arătat a fi, nu se va mântui. Și pentru că doreau și ei, cu Dumnezeu, ca toți oamenii să se mântuiască, au încercat să-i aducă la cunoștința adevărului.
Este foarte comod să te minți că și cei de alte religii se mântuiesc. Nu mai trebuie să fii, atunci, creștin mărturisitor. Îți vezi de credința ta pentru tine și gata. Dar atunci, de ce S-a mai jertfit Hristos? Nu tocmai că să elibereze pe om din robia satanei, tatăl minciunii? Și acceptând că și minciuna mântuiește, nu consimt de fapt la lucrarea satanei?”…
„Pentru cel ce stă împotriva Duhului Sfânt nu poate fi iertare”
Prietenul meu a fost foarte încurcat. Recunoștea că Apostolii au propovăduit și răspândit credința că pe singura cale de mântuire, dar îi era greu să gândească altfel decât fusese obișnuit în anii de propagandă anticreștină din mass-media. Recunoștea că trebuie să urmezi exemplul Sfinților Apostoli, dar … nu putea să o facă. „Ca să nu trăiești conform cu Adevărul este o problemă, i-am spus, dar de mărturisit, trebuie să-L mărturisești așa cum este. Cine greșește poate fi iertat, dar pentru cel ce stă împotriva Duhului Sfânt nu poate fi iertare”. (Părintele Iustin POPOVICI, sursa: www.romfest.org)