Jucătorii echipei Real Madrid vor primi câte 780.000 de euro în cazul în care vor câștiga campionatul Spaniei și Liga Campionilor, iar dacă nu ar fi fost eliminați din Cupa Spaniei ar fi primit câte 900.000 de euro, informează Marca.
Președintele Ramon Calderon și directorul sportiv Pedja Mijatovici au ajuns la un acord cu cei patru căpitani Raul, Guti, Casillas și Salgado, în privința sumei cu care vor fi recompensați jucătorii. Astfel, fiecare jucător va primi câte 300.000 de euro pentru câștigarea campionatului și câte 480.000 de euro pentru Liga Campionilor.
Potrivit Marca, vor fi 25 de jucători premiați, suma totală urmând să ajungă la 19,5 milioane de euro.




