Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, joi, că îl va amenda pe fotbalistul angolez Ze Kalanga (foto roșu) pentru că a întârziat 8 zile de la pregătire, dând astfel ocazia „unora” să-l atace, tehnicianul fiind cel care a solicitat aducerea sa la începutul sezonului. Fotbalistul angolez a venit miercuri în București, cu o întârziere de opt zile, ceea ce i-a determinat pe acționarul Vasile Turcu și pe directorul sportiv Constantin Dănilescu să declare, înainte ca Rednic să ia decizia de a-l sancționa pe Kalanga, că jucătorul trebuie tras la răspundere. Tehnicianul dinamovist spune că mai are timp să achiziționeze noi jucători, fiind însă tentat să nu mai cumpere niciun fotbalist, dar să mărească primele de joc pentru „dubla” cu Benfica Lisabona din Cupa UEFA. „Cardul este în continuare la mine, dar eu nici nu am umblat până acum la el. Am zis că ar fi bine să mă gândesc înainte de a cheltui banii acționarilor. Voi folosi banii de pe card cu chibzuință. Eu chiar am propus ca să mărim primele cu banii ăia, pentru meciurile cu Benfica”, a mai spus Rednic. Referindu-se la turneul de pregătire din Portugalia, Rednic spune că este bucuros că va avea ocazia să urmărească pe viu prestația viitoarei adversare din Cupa UEFA. „Turneul de pregătire din Portugalia ne va ajuta în cele două manșe cu Benfica. Avem posibilitatea să-i vedem la meciuri oficiale și mai mult ca sigur că și ei vor avea oameni la amicalele noastre. Avem meciuri foarte bune, îi mulțumesc lui Lucian Marinescu, pentru că el a organizat acest turneu. S-au perfectat 3 meciuri cu echipe de top, cu Guimaraes, care a picat anul trecut în liga secundă și cu echipa locală din Rio Maior. Mai suntem în discuții cu două echipe din prima ligă, dar încă nu avem confirmarea. Cho și Tato nu vor veni în acest turneu, pentru că am mai spus că nu cred că sunt jucătorii de care avem noi nevoie. Mai ales că sunt străini…”, a mai spus Rednic.

