Cei 2.300 de salariați ai societății Rulmenți SA Bârlad, cel mai mare agent economic din județul Vaslui, vor fi recompensați cu prime de 150 de lei cu ocazia sărbătorilor de Paști, aproape aceeași sumă urmând să primească și cei 620 salariați ai societății de furnizare a apei din județ.
Societatea Rulmenți SA Bârlad va acorda și în acest an prime de Paști pentru toți cei 2.300 de salariații ai fabricii, care vor primi câte 150 de lei din partea patronatului turc pentru Sfintele Paști, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vizați de acordarea primelor sunt și cei aproximativ 250 de salariați care vor fi concediați de conducerea societății imediat după sărbătorile de Paști.
„Consiliul de Administrație al societății a hotărât să se acorde 15 tichete cadou, în valoare nominală de 10 lei, pentru toți salariații fabricii. Suma acordată este la nivelul celei de anul trecut și este acordată inclusiv pentru salariații care urmează să fie disponibilizați colectiv”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX directorul general al SC Rulmenți SA Bârlad, Corneliu Pricope.
Și cei 620 de salariați ai societății Aquavas SA Vaslui, furnizorul de apă din cele patru orașe ale județului Vaslui, vor primi tichete cadou în valoare de 140 de lei de fiecare salariat. De asemenea, cei 90 de angajați ai societății Lucrări Drumuri și Poduri SA Vaslui, la care unic acționar este Consiliul Județean, vor primi prime de Paști în sumă de 150 de lei.