La Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava s-a desfășurat vineri, 16 martie, acțiunea culturală „Luceferi ce răsar”, ce se înscrie în programul Festivalului Internațional „Primăvara Poeților”, ediția a XIV-a, în Bucovina, sub sigla „L’ardeur – Pasiune, Înflăcărare, Impetuozitate”. Programul acestei manifestări a fost generos și variat prin implicarea profesorilor și elevilor liceului. Cuvântul de deschidere i-a aparținut directorului Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, care a dat citire și unui mesaj venit din partea poetei și organizatoarei festivalului, Angela Furtună. Tot în deschiderea activității a vorbit și profesoara Ofelia Ducec. Programul cultural de la „Petru Mușat” Suceava a cuprins următoarele activități: „La definition de l’amour par Mihai Eminescu”, moment poetic susținut de elevii clasei a XI-a C, coordonator – profesor Daniela Sandu de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava; „Mihai Eminescu – Cuplul mitic”, proiect realizat de elevii Dorin Moroșan și Samuel Petrescu din clasa a XII-a A, coordonator – profesor Ofelia Ducec de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava și profesor Lizeta Ducec de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava; „Je suis malade”, moment muzical realizat de elevii Andrei Stoica și Tamisa Pintilie din clasa a X-a B, coordonator profesor Titiana Sevaciuc de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava; „Oile Domnului”, adaptare dramatică după piesa lui Valeriu Butulescu realizată de elevii claselor a XI-a B și D (Silvestru Gradinariu, Diana Gherasim, Larisa Hapenciuc, Mihaela Costea, Narcis Horghidan, Iosif Jișcă, Paula Iamnițchi), coordonatori profesori Andreea Filip de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Valentina Filip de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava și Ofelia Ducec de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava; „Dor de dor”, moment muzical susținut de grupul vocal „Româncuțele”, coordonator profesor Elena Stănescu de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava; „De primăvară”, moment poetic susținut de elevii clasei a IX-a C, coordonator profesor Mihaela Țiculeanu de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava; „Colțul tinerilor poeți”, moment poetic susținut de Ioana Covaliu, eleva Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava, coordonator profesor Daniela Sandu; „Toată liniștea din Univers”, moment liric susținut de elevii Sebastian Djurj, clasa a IX-a C, Ioana Jugariu, clasa a XII-a B, Stoica Andrei, clasa a X-a B, coordonator profesor Mihaela Neacșu de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava. După cum ne-au spus coordonatoarele activității „Luceferi ce răsar”, prof. Ofelia Ducec și prof. Valentina Filip, „această manifestare se înscrie în calendarul activităților culturale ale liceului care, cu sprijinul directoarelor Maria Teodoreanu și Niculina Ciosnar, contribuie la educația estetică a elevilor de la Colegiul Tehnic «Petru Mușat»Suceava”.