Ce aduce primăvara pe baticul înflorat al aripilor ei, dacă nu ghiocei și reavănul desțelenirii? Primăvara 2009 e anunțată de o algebră ciudată, unică poate în istoria României. Limbajul articulat al cuvintelor care alcătuiesc uneori fraze de o savuroasă eleganță a fost detronat de o aritmetică butucănoasă și năucitoare. Aseară, un fost prim-ministru și un tânăr expert economic, primul de dreapta celălalt de stânga, s-au certat la televizor pe chestiuni de virgulă. A fost deficitul în martie o mie nouă sute opt (indică o cifră) virgulă doi? Nu, zice ălălalt. A fost de virgulă unu. Comunicatele de la Cotroceni, unde-și are sediul Guvernul și toate celelalte instituții ale statului, și unde se negociază o nouă împovărare a României, printr-un acord secret (în cele mai multe date ale lui a fost și este secret) cu FMI sunt și ele de sorginte matematică. Un Țițeica mic s-a cuibărit în personalitatea polivalentă a președintelui. Și el știe să se exprime în cifre, mai puțin în cifra exactă a împrumutului de parcă s-ar împrumuta la FMI în numele mă-sii și nu în numele nostru al tuturor.
Primăvara vine cu cifre. Cifrele nu țin de foame. Cifrele, înțeleg, ne amanetează viitorul. Două decenii și jumătate am trăit coșmarul datoriei externe făcute de Ceaușescu. Câte decenii vom trăi cu spaima că vin portăreii și ne pun sechestru pe respirație pentru împrumutul făcut de Băsescu? Se poate calcula în procente, pentru că tot trăim o primăvară cifrică, cu cât ne vor urî mai mult urmașii cărora le deșertăm în destin decontul nechibzuinței noastre?
În dimineața de joi, când scriu aceste rânduri, o știre îmi bâzâie din televizorul spre care stau cu spatele. Negocierile avântate ale ministrului Berceanu, un alt mare gargaragiu al politicii românești, cu compania americană Bechtel, s-au isprăvit. Berceanu a obținut. Numai că n-a obținut ce promitea, ci taman pe dos. Adică n-a ieftinit, ci a scumpit. Dăm mai mult firmei americane pentru aceeași șosea etern neterminată. Oficialul român a acceptat în plus niște penalizări de milioane de euro și încă niște creșteri de preț. Niște creșteri cauzate de carburanți, alte creșteri cauzate de întârzierile lor pe care le plătim noi și de întârzierile noastre pe care le plătim tot noi, încă niște… Păi parcă ieri! E ca în bancul acela cu rusul Ivan care n-a câștigat o bicicletă. S-a înțeles greșit: el n-a luat o bicicletă, ci i-a fost luată bicicleta. Berceanu și-a exprimat țanțoș negocierile, ca și Băsescu, prin cifre, procente, fracții. De atâta cifrăraie păguboasă, am amețit.
Primăvara îmi mișca pe vremuri altcum sângele. Mă simțeam mai tânăr decât eram, mai visător, mai optimist. Azi, primăvara FMI, primăvara Băsescu îmi țăndărește optimismul și mă face să mă uit cu îngrijorare spre copii și nepoți. De ce negociază în numele lor un singur individ, chiar dacă pe acest individ îl cheamă Traian Băsescu? De ce decide un singur om în numele a milioane de oameni? De ce știe el mai bine decât mine ce junghiuri am, ce mă doare și, mai ales, ce leacuri să întrebuințez pentru a mă vindeca? Parcă scăpasem de unul care le știa pe toate și le dicta pe toate. Un împrumut de 20 de miliarde de euro al unei Românii deja împrumutate și împotmolite în necazuri, mi se pare asasin. N-am primit nici o explicație credibilă în legătură cu destinația acestor gologani. Ce faci, nea Caisă cu banii ăștia și spre ce prăpastie ne conduci?
