Primarul Vasile Rîmbu a primit o condamnare de 1 an și 4 luni cu amânarea aplicării pedepsei



Primarul Vasile Rîmbu a primit o condamnare de 1 an și 4 luni cu amânarea aplicării pedepsei
Primarul Vasile Rîmbu a primit o condamnare de 1 an și 4 luni cu amânarea aplicării pedepsei

Primarul Vasile Rîmbu și-a aflat pedeapsa în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
Tribunalul Suceava a decis să aplice o condamnare de 1 an și 4 luni cu amânarea aplicării pedepsei, ceea ce înseamnă că nu are niciun fel de consecință și interdicție. Aceasta se revocă doar dacă Vasile Rîmbu nu respectă o serie de obligații într-un termen de doi ani de supraveghere.
Mai exact, acesta este obligat să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Actualul edil a fost trimis în judecată pentru fapte pe care le-ar fi comis în perioada în care era manager al Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Aceeași soluție a fost dată și în cazul Danei Mihaela Mamciuc, șefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava la acea dată, în primăvara lui 2020.
Mai trebuie spus că soluția de vineri de la Tribunalul Suceava nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
Dosarul s-a judecat cu o rapiditate ieșită din comun, fiind date termene chiar și la 3 zile, ceea ce contrastează total cu modul în care se derulează procesele la instanțele sucevene. Probabil, contează faptul că în luna mai a acestui an faptele de care sunt acuzați cei doi se prescriu și o eventuală tragere la răspundere pe calea justiției nu ar mai putea fi posibilă.
Succint, Rîmbu este acuzat că a încercat să obțină informații nepublice din ancheta deschisă la acea dată deja de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în dosarul privind infectările masive cu Covid, în Spitalul Județean, la debutul pandemiei.
În martie 2022, procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Dosarul viza modul în care conducerea spitalului a gestionat pandemia, sub acuzația că din cauza nerespectării regulilor de prevenire s-a ajuns la extinderea masivă a virusului în spital și în comunitate.
Fostul manager ar fi contactat-o pe jurista spitalului prin intermediari și ar fi cerut date din documentele prin care anchetatorii solicitau informații.
Au fost înregistrate mai multe convorbiri telefonice dintre jurista de la spital și fiica lui Vasile Rîmbu, interceptări care sunt acum și în dosar.
Prima dintre ele avea acces la solicitările formulate de procurori către Spitalul Județean Suceava.
Potrivit datelor transmise oficial de DNA, Vasile Rîmbu, ”la data faptei manager suspendat al Spitalului Județean de Urgență «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.
Dana Mihaela Mamciuc, șefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava la acea dată, în primăvara lui 2020, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.



Recomandări

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului