Fonduri

Primarul Vasile Iliuț a semnat contractul pentru finanțarea construcției rețelei de gaz în Vicovu de Sus și trei comune învecinate

Vasile Iliuț a semnat cu ministrul Dezvoltării contractul pentru construcția rețelei de gaz metan

Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a semnat contractul pentru finanțarea construcției rețelei de gaz în Vicovu de Sus și trei comune învecinate, Bilca, Vicovu de Jos și Mușenița. Contractul de finanțare a fost semnat cu ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, acesta fiind prezent la Suceava, la finalul săptămânii trecute, la o ședință la care a participat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și mai mulți primari din județ.
Iliuț a arătat că valoarea contractului semnat cu ministrul Adrian Veștea este de 42 de milioane de lei. „Aceasta este o dovadă a eforturilor noastre constante de a aduce progrese și dezvoltare în orașul nostru. Mulțumim domnului ministru Adrian Veștea și domnului președinte Gheorghe Flutur pentru sprijinul acordat acestui proiect vital pentru comunitatea noastră. Vom continua să lucrăm împreună pentru un viitor mai bun pentru toți locuitorii orașului Vicovu de Sus”, a spus primarul Vasile Iliuț.
El a ținut să sublinieze faptul că investiția în noile rețele de distribuție a gazului metan va aduce beneficii semnificative atât comunității din Vicovu de Sus, cât și în întreaga regiune din jurul acestui oraș. „Aducerea gazului metan în aceste localități va contribui la dezvoltarea economică, la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la crearea unui mediu mai curat și mai sustenabil”, a declarat primarul orașului Vicovu de Sus.
De precizat că în cadrul ședinței care a avut loc la finalul săptămânii trecute, ministrul Dezvoltării a semnat contracte cu o valoare de 236,6 milioane de lei pentru construcția de rețele de gaz metan în localitățile Vicovu de Sus, Dolhasca, Dumbrăveni, Șcheia, Forăști, Baia, Todirești, Zamostea, Zvoriștea, Stroiești, Ilișești, Voitinel, Capu Câmpului, Valea Moldovei, Bilca, Pătrăuți, Râșca, Mușenița, Bălăceana, Vicovu de Jos, Dolhești și Drăgușeni.

Vasile Iliuț a semnat cu ministrul Dezvoltării contractul pentru construcția rețelei de gaz metan
Vasile Iliuț a semnat cu ministrul Dezvoltării contractul pentru construcția rețelei de gaz metan
Vasile Iliuț a semnat cu ministrul Dezvoltării contractul pentru construcția rețelei de gaz metan
Vasile Iliuț a semnat cu ministrul Dezvoltării contractul pentru construcția rețelei de gaz metan
Vasile Iliuț a semnat cu ministrul Dezvoltării contractul pentru construcția rețelei de gaz metan
Vasile Iliuț a semnat cu ministrul Dezvoltării contractul pentru construcția rețelei de gaz metan

Recomandări

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

Număr impresionant de participanți la Festivalul-concurs „Bucovina – tradiție, cultură, spiritualitate”, la Vicovu de Sus

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț: „Toți primarii ar trebui să facă front comun împotriva majorării impozitelor”

Omagiu marelui istoric Ion Nistor, la liceul din Vicovu de Sus, la 63 de ani de la trecerea sa în neființă