Implicarea susținută și permanentă a autorităților comunei Dumbrăveni în ceea ce înseamnă Congresul Mondial al Eminescologilor nu a rămas nerăsplătită. Cu ocazia celei de-a VI-a ediții a acestei manifestări, care a avut loc la Chișinău în perioada 4-5 septembrie, primarul și secretarul din Dumbrăveni au fost premiați de reprezentanții Academiei de Științe a Moldovei.
Președintele Academiei, Gheorghe Duca, l-a medaliat pe primarul Ioan Pavăl cu Ordinul „Dimitrie Cantemir”, cea mai înaltă distincție care se acordă, iar pe secretarul comunei Dumbrăveni Mihai Chiriac cu Ordinul „Nicolae Milescu Spătarul”.
„E un premiu care mă onorează, dar mă și obligă în același timp. De la bun început am avut o colaborare extrem de bună cu Academia de Științe a Moldovei și cu oamenii de aici, niște oameni de excepție, și vreau să-i asigur că la Dumbrăveni vor găsi mereu un sprijin. Mihai Eminescu este, indiscutabil, cel mai mare poet al românilor și cred că nici un efort nu este prea mare pentru a-l cunoaște mai bine și pentru a-i studia opera”, a arătat Ioan Pavăl.
Evenimentul a fost un prilej potrivit pentru reprezentanții comunei Dumbrăveni pentru a-i face o surpriză academicianului Mihai Cimpoi, președintele Congresului Mondial al Eminescologilor.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani, academicianului Mihai Cimpoi i-a fost oferit un trofeu realizat din bronz care are ca suport Coloana Infinitului, iar în partea superioară a fost amplasată cifra 75. De asemenea, președintelui Cogresului Mondial al Eminescologilor i-a fost înmânată o plachetă în miniatură „Cloșca cu puii de aur – Tezaurul de la Pietroasa”.
Cu umor său fin care-l caracterizează, academicianul Mihai Cimpoi și-a exprimat mulțumirea pentru faptul că „măcar în acest mod, Tezaurul se reîntoarce acasă”.
Cu prilejul manifestării de la începutul acestei săptămâni, la Chișinău a fost lansat volumul „Mihai Eminescu poezii – ediție cronologică”, de Dumitru Murărașu, în colaborare cu Fundația Națională pentru Știință și Artă, al cărei președinte este academicianul Eugen Simion. Este același volum care a fost lansat și în iunie, la Dumbrăveni, cu ocazia celei de-a zecea ediții a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”.
Congresul a fost susținut de Guvernul Republicii Moldova și s-a bucurat de participarea prim-ministrului Pavel Filip, a ministrului Culturii, Monica Babiuc, a ambasadorului României, Daniel Ioniță, a altor oficiali, precum și europarlamentari, academicieni, cercetători, traducători, editori din România, Republica Moldova, Austria, China, Italia, Chile, Ucraina, Bulgaria.
Mai trebuie spus că ediția din acest an este a doua în care reprezentanții Primăriei Dumbrăveni participă în calitate de co-organizatori.
Recunoștință
Primarul și secretarul din Dumbrăveni, medaliați de Academia de Științe a Moldovei
