Decizie

Primarul și doi consilieri locali din Horodniceni, excluși din PNL



PNL Suceava a mai rămas fără un primar la nivelul județului. Alexandru Băișanu, președintele acestei formațiuni politice, a anunțat ieri că primarul și doi consilieri locali PNL din Horodniceni au fost excluși din partid.
„Domnul primar și cei doi consilieri au considerat că o cale corectă pentru ei și pentru familiile lor este cea oferită de PD-L. Noi le-am oferit libertatea de a alege calea pe care doresc s-o urmeze. În privința celor doi consilieri, vom cere respectarea prevederilor legale, ceea ce înseamnă că aceștia își vor pierde mandatele, iar locurile lor vor fi luate de alte două persoane aflate pe listele PNL Horodniceni”, a spus Alexandru Băișanu.
Aflat la primul mandat în fruntea comunei Horodniceni, Nicolae Florea nu s-a arătat surprins de decizia anunțată la nivel județean. „Acum aflu despre excluderea mea, pentru că nimeni nu mi-a comunicat nimic, nici în scris și nici telefonic. Cu actuala conducere a organizației județene a PNL am avut disensiuni încă de la început și mă așteptam să se ajungă la așa ceva”, a menționat Nicolae Florea.
Primarul din Horodniceni a anunțat că nu va contesta decizia de excludere, dar a ținut să precizeze că va candida pentru un nou mandat la alegerile din 2012, indiferent că o va face din postura de independent sau sprijinit de vreun alt partid politic.
Cei doi consilieri locali liberali excluși din partid și care își vor pierde și mandatele sunt Dumitru Andrei și Mugurel Bostea.